17.9 C
Târgu Jiu
vineri, 4 iulie 2025 @ 3:02

Ami și Griuța, patrupedele adorate de elevii de la Școala nr.1 din Târgu Jiu

Data:

Distribuie știrea pe:

Elevii Școlii gimnaziale Nr 1, Gheorghe Tătărăscu din Târgu-Jiu au primit, astăzi, vizitat patrupedelor Griuța și Ami împreună cu reprezentanții Asociației Pro Animals.

Elevii au fost extrem de încântați la vederea animalelor precum și de nenumăratele activități educative, menite să conștientizeze importanța respectului față de animăluțe și prevenirea abandonului patrupedelor.

” ,,Fii bun cu animalele “ un vis, un proiect bazat în totalitate pe voluntariat și desfășurat doar în puținul nostru timp liber, cu un început timid dar cu mult devotament și convingere fiind susținut în totalitate de asociația Pro Animals Târgu-Jiu.

Azi am mers la Școala nr 1 Târgu-Jiu împreună cu Ami și Griuța și ne-am bucurat enorm să vedem copii cu zâmbete largi pe față atunci când am vorbit despre animăluțe și care nu mai conteneau să ne uimească cu faptele bune pe care le-au făcut pentru căței, pisici, porumbei, șoricei.

Credem cu tărie că educația este baza unei societăți! Credem în programele de educație în școli unde cei mici ar trebui să primească informații referitoare la animale, să învețe cum trebuie să aibă grijă de ele , să cunoască reguli pe care trebuie să le respecte atunci cănd interacționează cu ele cât și cum pot să ajute animăluțele care au nevoie de noi.

Mulțumim doamnei învățătoare Ana Ciulavu pentru iubirea fata de animalute si pentru ca creste asa frumos o noua generatie dar și pentru susținerea de care a dat dovadă, fiind un exemplu demn de urmat! Mulțumim dnei director al Școlii nr 1 cât și celorlalte cadre didactice care ne-au primit cu brațele deschise!

Invităm pe această cale cadrele didactice receptive și cu dorință de a face o schimbare la o colaborare benefică nu numai pentru copii și animale dar și pentru viitorul acestei comunități” , au transmis reprezentanții Pro Animals, pe pagina lor de socializare.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Video: A ieșit ursul pe drumul județean, la Logrești!

Un urs a fost surprins, în această seară, de...

A decedat fiul unui cunoscut crescător de animale din Crasna

Incident cercetat, astăzi, de polițiștii criminaliști, la Crasna. Un...

ULTIMELE ARTICOLE

Schit din Gorj, restaurat cu bani prin PNRR! Primăria Crasna a oferit o mana de ajutor

Schiul din comună Crasna, cu o vechime de 1500 de lei,poate fi restaurat cu fonduri europene. Mitropolia Olteniei...

Video: A ieșit ursul pe drumul județean, la Logrești!

Un urs a fost surprins, în această seară, de niște tineri care se deplasau cu mașina pe drumul...

A decedat fiul unui cunoscut crescător de animale din Crasna

Incident cercetat, astăzi, de polițiștii criminaliști, la Crasna. Un bărbat în vârstă de 35 de ani a decedat...

Andrei din Târgu Jiu, stabilit de 12 ani în Germania, ales delegat USR al diasporei D2

Un tânăr din Gorj, stabilit de 12 ani în Germania, s-a înscris în USR și a candidat, recent,...

Baia de Fier: Elevii cu rezultate la învățătură vor fi stimulați financiar!

Autoritatea locală susține performanța performanța la Baia de Fier! O hotărâre a Consiliului Local pentru acordarea de stimulente...

Liviu Dobre, tânărul de 18 ani din Padeș, s-a electrocutat în timp ce cânta la vioara electrică! Poliția a întocmit dosar penal

Liviu Dobre, un tânăr de 18 ani din Padeș, elev al Liceului Teologic din Târgu Jiu, a fost...

La Baia de Fier se dezvoltă infrastructura turistică și de agrement

Primăria Baia de Fier a achiziționat de la firma EUROSPORT TRADING SRL din Târgu Jiu, pentru suma de...

Proiect social, aprobat de CL Stănești

CL Stănești a aprobat, în ședința din luna iunie, depunerea documentelor de aplicare de către UAT Stănești pentru...