Triplete aduse pe lume la SJU Târgu Jiu! Mămica celor trei fetițe, din Baia de Fier, are doar 20 de ani

Data:

Distribuie știrea pe:

Pe data de 15 iunie 2025, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, s-a produs un eveniment cu totul special şi rar: o mămică a născut, prin operație de cezariană, tripleți, sarcina fiind obținută pe cale naturală (nu FIV), anunță SJU Târgu Jiu.

Naşterea celor trei fetițe a adus bucurie în inimile tuturor celor implicaţi, de la familie şi până la personalul medico-sanitar! Mămica, care are domiciliul în comuna Baia de Fier, a născut în a 37-a săptămână de sarcină, trei fetițe cu greutate de 2020 grame, 1760 grame și 1670 grame, cu adaptare neonatală precoce bună.

Sprijinul medical a fost oferit de dr Adrian Tetileanu, medic ginecolog, șeful Secției Obstetrică-Ginecologie, dr Dana Uțupanu, medic ginecolog, de dr Georgiana Barbonie, medic neonatolog, în cadrul Secției Neonatologie, de medicul anestezist Adriana Brâncuș, împreună cu asistenţi medicali şi personal de specialitate.

„Mămica are 20 de ani și având în vedere faptul că era un caz complex, sarcină tripleți, s-a decis finalizarea nașterii prin operație cezariană. Evoluția lehuzei a fost favorabilă, de asemenea, evoluția nou-născuților este favorabilă. Incidența sarcinii multiple este caracteristică sarcinilor obținute prin tehnici de reproducere asistată, dar această mamă nu a apelat la aceste tehnici. Le dorim tot bine din lume”, a transmis medicul Adrian Tetileanu, șeful Secției Obstetrică Ginecologie.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu urează familiei o viaţă frumoasă şi plină de bucurii!

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Festivalul Folcloric pentru Tineret” Nicolae Mischie” de la Godinești, cu 17 participanți

17 participanți, la cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului...

Cei mai frumoși cai, la a doua ediție a concursului de frumusețe pentru cabaline, de la Godinești

Expoziția de frumusețe a cailor de la Godinești, eveniment...

ULTIMELE ARTICOLE

Nedeie de Probojenie, pe 6 august, la Câlnic! Primarul Dumitru Vulpe invită cetățenii la distracție

Petrecere mare, pe 6 august, la Câlnic! De altfel, Primăria și Consiliul local Câlnic invită membrii comunității și...

Un weekend plin de distracție, la Mușetești! “Întâlnirea Fiilor Satului”, și “Cupa Mușetești” vor încânta comunitatea

Mare sărbătoare, la finalul acestei săptămâni, la Mușetești! Mai exact, în zilele de 8 și 9 august, Primăria...

Festivalul Folcloric pentru Tineret” Nicolae Mischie” de la Godinești, cu 17 participanți

17 participanți, la cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Folcloric pentru Tineret „Nicolae Mischie” de la Godinești! Evenimentul...

Cei mai frumoși cai, la a doua ediție a concursului de frumusețe pentru cabaline, de la Godinești

Expoziția de frumusețe a cailor de la Godinești, eveniment ajuns la a doua ediție, s-a bucurat, astăzi, de...

Motru are un PUG nou! A trecut de votul consilierilor locali

Motru este prima localitate din Gorj, poziționată în primele cinci la nivel național, care a aprobat noul Plan...

Săulești: 56 de copii au beneficiat de serviciile Cebtrului de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii din localitate

Autoritatea locală a împărtășit vești bune din cadrul Centrului de Consiliere si Sprijin pentru Părinți și Copii (CCSPC)...

Stoina se pregătește pentru Zilele Comunei! Ce artiști vor urca pe scenă

Primăria și Consiliul Local Stoina au anunțat organizarea Zilei Comunei Stoina, eveniment care va avea loc pe 8...

Concertul “Infinit” de la Târgu Jiu a încântat publicul! Loredana, Orchestra Agurida și Orchestra Simfonică București au cântat pentru evenimentul Brăncuși

Seara de înaltă ținută, la Târgu Jiu, la concertul pentru Brâncuși! De altfel, câteva mii de persoane au...