Profesorul Dan Șalapa, în prefața volumului ”Nemuritoare povești de pe cele 11 văi ale Gorjului”: Nemurirea este o formă de viață a artistului!

Data:

Distribuie știrea pe:

Cel de-al patrulea volum al artistului Doru Dădălau, „Nemuritoare povești de pe cele 11 văi ale Gorjului”, al artistului vizual Teodor Dădălău, are prefața semnată de către profesorul Dan Șalapa, astfel:

„NEMURITORII este un adjectiv care surprinde pe cei care lasă urme adânci în cultura și civilizația umană, acei oameni sunt ”nemuritori” nu fizic, desigur, ci în spirit, ei dăinuiesc în conștiințele generațiilor de după ei modelându-le, orientându-le spre alte noi și noi orizonturi. Cum volumul de față se înscrie în fastuosul ciclu intitulat ”Nemuritoare povești de pe cele 11 văi ale Gorjului”, se cuvine să le reamintim pe scurt și pe primele trei, lansate în 2023. Așadar, primul dintre ele, prefațat chiar de autor, este subintitulat ”Peisaj și legendă”, al doilea, ”Restituiri”, prefață de Gheorghe Porumbel, al treilea, ”Gorjul pentru artă, artiști pentru Gorj”, dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918, prefațat de Ion Cepoi, Alice Dinulescu și de autor. Acestea trei, laolaltă, se constituie într-o vibrantă reverență în fața artei populare de Gorj, parte a patrimoniului național material și imaterial, deopotrivă, dar și a artei plastice și celei fotografice în egală măsură. În acest al IV-lea volum dedicat artelor plastice la interferența cu artele vizuale universale, Teodor Dădălău surprinde ca într-un corolar necesar trei componente ale activității lui de maestru al curatoriatului artistic de nivel județean ca funcție publică, dar național și internațional, fără îndoială, prin anvergura unor proiecte concepute, lansate, finalizate și intrate în circuitul valorilor naționale și internaționale, deopotrivă, aici, GORJFEST fiind cap de listă. Concret, volumul se deschide cu o retrospectivă a lucrărilor mai multor autori din Gorj și din țară cu lucrări de pictură, grafică, sculptură, avându-l ca personaj central pe Tudor Vladimirescu, continuă cu o parte dedicată marii și impresionantei expoziții dedicate în 2025 la împlinirea a 149 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, expoziție vernisată la Chișinău cu lucrări de pictură, sculptură, grafică, fotografie aparținând mai multor artiști gorjeni, dar și ale gazdelor, membri ai uniunilor de creație din Republica Moldova, cadre didactice și studenți de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, gazda evenimentului. Ultima parte a volumului este dedicată unui experiment inedit, anume realizarea unor portrete în creion și cărbune, grafică de mai mari proporții de către Codruț Duduman, artist plastic român, care a realizat peste 200 de lucrări surprinzând în ele personalități ale artei și culturii naționale, de la actori la muzicieni, de la politicieni la regizori, de la scriitori la cantautori, contemporani sau intrați în istoria culturii și artelor naționale și internaționale. Un experiment reușit care s-a replicat și printr-un turneu național cu aceste lucrări, de la Tg Jiu la Drobeta Turnu-Severin, de la Râmnicu-Vâlcea la Curtea-de-Argeș, de la Craiova la București, foaierul Operei Române. ”Nemuritorii” este un epitet care se cuvine, de fapt, întregului Gorj, asta cred că ar trebui să înțelegem din acest amplu ciclu înalt cultural-artistic al lui Teodor Dădălău, cu ”poveștile” lui, culese de pe acele 11 văi legendare, altfel. Gorjului, spunem, dar și invitaților lui de sub cupola artelor frumoase, la fel, forurilor culturale de ordin județean și municipal, cunoscuților ori anonimilor creatori de folclor și artă populară din satele și comunele județului, artiștilor plastici și fotografi, tuturor celor care au înțeles că pentru a fi ei înșiși ”nemuritori”, trebuie mai întâi și întâi să asigure ”nemurire” creațiilor lor punând în ele suflet și inimă, apoi, să păstreze și să perpetueze ceea ce au creat autentic înaintașii și contemporanii lor, marele lor model fiindu-le Nemuritorul CONSTANTIN BRÂNCUȘI. Pentru că Nemurirea este, dincolo de metaforă, o formă de viață a artistului”.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...

Continuă înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri care va avea loc la Târgu Jiu, în perioada 22-25 octombrie

Ministerul Economiei a deschis, de câteva zile, înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, care va avea...

Un grup de 50 de pensionari din Motru, în excursie la Ocnele Mari! Petrecere pentru 350 de varstnici

50 de pensionari din Motru au plecat, în această dimineață, în excursie la Ocnele Mari! Costul deplasării este...

Ambasadorul Indiei la București, interesat de grafenul din Baia de Fier! Vizită oficială în comuna gorjeană

Ambasadorul Indiei a făcut astăzi, în Gorj, o vizită oficială de înalt nivel. De altfel, excelența sa s-a...

Finanțare pentru un nou proiect pentru dezvoltarea turismului din Baia de Fier

Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, anunță că a semnat un nou contract pentru dezvoltarea turismul din...

Pe aici a evadat deținutul aflat în GAZ-ul Penitenciarului Târgu Jiu

Exact prin acest loc(foto) a evadat deținutul aflat în GAZ-ul(gospodăria anexa) Penitenciarului Târgu Jiu! Bărbatul se afla în...

Aproape 13.400 de porții de hrană pentru școlarii și preșcolarii din Drăguțești

Aproape 287.000 de lei va asigura Primăria Drăguțești pentru masa caldă a școlarilor și preșcolarilor din comună. Firma...

Andreea Bălan, Daniela Gyorfi și Mariana Căpitănescu, printre artiștii de la „Toamna Motreană”

Municipiul Motru se pregătește pentru cea de-a IX-a ediție a festivalului „Toamna Motreană”, eveniment programat în perioada 18–20...