11 C
Târgu Jiu
joi, 25 aprilie 2024 @ 1:45

S-a semnat contractul pentru reabilitarea DJ672E

Data:

Distribuie știrea pe:

Un contract în valoare de peste 36 de milioane de lei pentru reabilitarea Drumului Judeţean (DJ) 672E a fost semnat de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Cosmin Popescu, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE). 

Consiliul Județean a anunţat joi că valoarea investiţiei este de 36.155.000 de lei inclusiv TVA, cu o durată de execuţie de 24 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, care va avea loc în anul 2018. DJ 672E are o lungime de 15,687 km şi asigură legătura rutieră între drumurile naţionale 67 şi 67D, precum şi accesul pe Cheile Sohodolului din comuna Runcu.
“Drumul traversează localităţile Corneşti, Stolojani, Câmpofeni, Arcani, Sănăteşti şi Runcu. Finanţarea obiectivului de investiţie este inclusă în suma totală alocată judeţului Gorj în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, pentru perioada 2017-2020, aprobată prin Ordinul nr. 3470/28.06.2017 emis de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene”, a informat CJ Gorj printr-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

A avut loc acțiunea de împădurire la Runcu

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu în parteneriat cu...

Un tronson de pe Centura Municipiului Târgu-Jiu este deschis circulației

Circulația pe primul tronson al centurii municipiului Târgu Jiu,...

Accident pe Calea Severinului

În după-amiaza zilei de 22 aprilie 2024, polițiști din...

ULTIMELE ARTICOLE

Vezi lista de consilieri PSD de la Motru! Cosmin Morega își depune candidatura pentru Primăria Motru

Liderul PSD Motru a arătat continuitate și un plus de persoane în echipa sa. Lista de consilieri a...

A avut loc acțiunea de împădurire la Runcu

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Direcția Silvică Gorj și elevii Colegiului...

Un tronson de pe Centura Municipiului Târgu-Jiu este deschis circulației

Circulația pe primul tronson al centurii municipiului Târgu Jiu, în lungime de peste cinci kilometri, a fost deschisă...

Accident pe Calea Severinului

În după-amiaza zilei de 22 aprilie 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de...

Prins la Copăcioasa, fără permis și băut la volan

La data de 22 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au identificat în...

Jandarmeria Gorj recrutează tineri

Jandarmeria Gorj recrutează tineri care vor să devină jandarmi Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj desfășoară în...

Dosar penal pentru un bărbat din Turburea

În seara zilei de 21 aprilie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost...

Femeie din Târgu-Jiu, amenințată de fostul concubin

În seara zilei de 21 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin...