Seropozitivi care refuză tratamentul la Caraș-Severin! Comunitatea trage un semnal de alarmă

Data:

Distribuie știrea pe:

Unii dintre bolnavii seropozitivi din Caraş-Severin refuză tratamentul şi, din păcate, se face foarte puţină consiliere pentru ei, acestea fiind doar câteva din problemele cu care se confruntă tinerii afectaţi de această maladie, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa, Petrică Agape, preşedintele Asociaţiei Anti-HIV „Inocenţă şi Speranţă”. 

„Tinerii refuză tratamentul, chiar dacă este gratuit, iar viaţa lor depinde de acesta. Sunt marginalizaţi, nu li se fac analizele periodice, fapt pentru care nu mai merg la Timişoara. Unii dintre ei mai merg la Bucureşti. La Centrul Regional Timişoara nu se fac analizele periodice, care ar trebui efectuate din şase în şase luni. Nu sunt kit-uri, nu sunt soluţii pentru efectuarea încărcăturii virale, CD4 şi alte analize specifice, care doar la aceste centre se fac. Tinerii beneficiază de foarte puţină consiliere. Sunt doar câteva dintre motivele pentru care tinerii refuză tratamentul. Noi, cei din asociaţie, de 19 ani facem doar voluntariat. Nu suntem plătiţi pentru ceea ce facem. Există instituţii care sunt plătite pentru aşa ceva şi, prin urmare, ne dorim ca acestea să îşi facă treaba. Mai mult decât atât, de multe ori ne şi încurcă”, a afirmat Petrică Agape.
Luni, 27 noiembrie, la ora 12:00, mai mulţi elevi de la Şcoala Specială „Aurora” vor aprinde candele, cărora le vor da drumul pe râul Bârzava, în memoria celor răpuşi de HIV-SIDA. De asemenea, va fi organizată şi o campanie de informare, unde tinerii voluntari vor împărţi pliante şi prezervative pe stradă. În plus, pe data de 5 decembrie, la Liceul Mircea Eliade din Reşiţa se va forma o fundiţă umană, în memoria celor decedaţi din cauza acestei maladii.
„Le mulţumim tuturor tinerilor şi cadrelor didactice care sunt alături de noi, pentru a ţine vie memoria celor care au murit din 1988, până în prezent. Sunt peste 13 mii de tineri bolnavi seropozitivi în ţară, din care, în Caraş-Severin sunt mai bine de 200. Din păcate, sunt şi tineri care au fost depistaţi recent. În plus, de la începutul anului şi până în momentul de faţă am pierdut, la noi în judeţ, cinci tineri, pe care îi cunoaştem, pentru că mai sunt şi alţii, care nu fac parte din asociaţia noastră şi de care nu ştim”, a precizat preşedintele Asociaţiei Anti-HIV „Inocenţă şi Speranţă”.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Festivalul Folcloric pentru Tineret” Nicolae Mischie” de la Godinești, cu 17 participanți

17 participanți, la cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului...

Cei mai frumoși cai, la a doua ediție a concursului de frumusețe pentru cabaline, de la Godinești

Expoziția de frumusețe a cailor de la Godinești, eveniment...

ULTIMELE ARTICOLE

Nedeie de Probojenie, pe 6 august, la Câlnic! Primarul Dumitru Vulpe invită cetățenii la distracție

Petrecere mare, pe 6 august, la Câlnic! De altfel, Primăria și Consiliul local Câlnic invită membrii comunității și...

Un weekend plin de distracție, la Mușetești! “Întâlnirea Fiilor Satului”, și “Cupa Mușetești” vor încânta comunitatea

Mare sărbătoare, la finalul acestei săptămâni, la Mușetești! Mai exact, în zilele de 8 și 9 august, Primăria...

Festivalul Folcloric pentru Tineret” Nicolae Mischie” de la Godinești, cu 17 participanți

17 participanți, la cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Folcloric pentru Tineret „Nicolae Mischie” de la Godinești! Evenimentul...

Cei mai frumoși cai, la a doua ediție a concursului de frumusețe pentru cabaline, de la Godinești

Expoziția de frumusețe a cailor de la Godinești, eveniment ajuns la a doua ediție, s-a bucurat, astăzi, de...

Motru are un PUG nou! A trecut de votul consilierilor locali

Motru este prima localitate din Gorj, poziționată în primele cinci la nivel național, care a aprobat noul Plan...

Săulești: 56 de copii au beneficiat de serviciile Cebtrului de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii din localitate

Autoritatea locală a împărtășit vești bune din cadrul Centrului de Consiliere si Sprijin pentru Părinți și Copii (CCSPC)...

Stoina se pregătește pentru Zilele Comunei! Ce artiști vor urca pe scenă

Primăria și Consiliul Local Stoina au anunțat organizarea Zilei Comunei Stoina, eveniment care va avea loc pe 8...

Concertul “Infinit” de la Târgu Jiu a încântat publicul! Loredana, Orchestra Agurida și Orchestra Simfonică București au cântat pentru evenimentul Brăncuși

Seara de înaltă ținută, la Târgu Jiu, la concertul pentru Brâncuși! De altfel, câteva mii de persoane au...