6.2 C
Târgu Jiu
vineri, 13 martie 2026 @ 11:11

Weber: Fapte! Alimentare cu gaze în 34 de localități din Gorj

Data:

Distribuie știrea pe:

Ministerul Dezvoltării va emite Ordinul privind demararea proiectelor de alimentare cu gaze pentru 31 de localități din județul Gorj, față de cele 26 aflate pe lista inițială, finanțate prin Programul Național ”Anghel Saligny”, la care se adaugă cele trei comune care au primit deja finanțare prin POIM.

“Mă bucur nespus de mult că, într-un final, s-a înțeles importanța acestui tip de investiții pentru Gorj.Le mulțumesc pentru implicarea directă în susținerea acestor proiecte domnilor Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, și Nicolae Ciucă, președintele PNL, și, totodată, secretarilor de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării, atât PSD cât și PNL, care au înțeles nevoile gorjenilor și ne-au susținut demersurile”, a transmis Mihai Weber, președintele PSD Gorj.

“Obiectivul nostru este acela de a introduce rețele de gaze în tot Gorjul. Vorbim, așadar, despre o primă etapă, urmând ca în perioada viitoare și celelalte localități care au solicitat extinderea rețelelor existente sau înființarea de noi sisteme să beneficieze de finanțare.  Pentru PSD Gorj, oamenii nu au culoare politică, iar dezvoltarea județului este cea mai importantă”, a completat liderul social-democrat.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Turcinești găzduiește spectacolul folcloric ‘Cântec pentru mama’

Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu,...

Atenție! Alimentarea cu apă va fi sistată astăzi într-un sat din Comuna Bolboși

Primăria Comunei Bolboși informează că, astăzi, 4 martie 2026,...

Sacii Iridex protejează arbuștii ornamentali la Bengești Ciocadia

Un cetățean din comuna Bengești-Ciocadia, Linia Mare, a folosit...

ULTIMELE ARTICOLE

MOMENT ISTORIC: ACT Acțiunea Conservatoare cucerește România! Aradul devine punctul 25 pe harta demnității naționale

Astăzi, 7 martie 2026, la Arad, Claudiu Târziu a marcat borna succesului absolut: s-a înființat a 25-a filială...

Turcinești găzduiește spectacolul folcloric ‘Cântec pentru mama’

Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj și Primăria Comunei...

Atenție! Alimentarea cu apă va fi sistată astăzi într-un sat din Comuna Bolboși

Primăria Comunei Bolboși informează că, astăzi, 4 martie 2026, alimentarea cu apă potabilă va fi întreruptă în satul...

Sacii Iridex protejează arbuștii ornamentali la Bengești Ciocadia

Un cetățean din comuna Bengești-Ciocadia, Linia Mare, a folosit sacii distribuiți de IRIDEX Group Salubrizare, să învelească un...

Unsprezece consilieri locali din Drăguțești au votat pentru a oferi o cutie de ciocolata femeilor din comună! Un singur ales a votat împotrivă

Primăria Drăguțești va oferi femeilor din comună câte o cutie cu ciocolată și felicitări de 8 Martie. Propunerea...

Mare alunecare de teren la Tâlvești! Drumul care duce de la Văleni spre biserică este afectat

O calamitate naturală, mai exact o alunecare de teren a afectat un drum din comună Drăguțești. Oamenii care...

Săptămâna „Școala Altfel” – ”Învățăm să reciclăm!”

La Grădinița cu Program Prelungit Nr. 20, Tg-Jiu, preșcolarii s-au întâlnit astăzi cu Luis Popa, directorul ADIS- Consiliul...

Lectura în centrul atenției la Școala din Bărbătești

Astăzi, la Școala Gimnazială „Ion Popescu” din Bărbătești, elevii și cadrele didactice au sărbătorit Ziua Națională a Lecturii,...