Pacientul transportat cu ambulanța implicată în accidentul de la Romanești a decedat

Data:

Distribuie știrea pe:

La data de 3 decembrie a.c., ora 11:14, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că în localitatea componentă Romanești a avut loc un eveniment rutier cu victime în care a fost implicat și un echipaj medical. Între timp, pacientul aflat în ambulanță a și decedat!

La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care din primele cercetări a stabilit faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Peștișani, în timp ce conducea un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, din direcția strada Aleea Victoriei-strada Mărgăritarului, în sensul giratoriu nu a acordat prioritate de trecere unei ambulanțe, care transporta un pacient, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune și a intrat în coliziune cu aceasta.

În urma evenimentului, conducătorul auto al echipajului medical, precum și asistenta medicală au fost răniți grav, iar pacientul a fost rănit ușor, toți fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Festivalul Folcloric pentru Tineret” Nicolae Mischie” de la Godinești, cu 17 participanți

17 participanți, la cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului...

Cei mai frumoși cai, la a doua ediție a concursului de frumusețe pentru cabaline, de la Godinești

Expoziția de frumusețe a cailor de la Godinești, eveniment...

ULTIMELE ARTICOLE

Nedeie de Probojenie, pe 6 august, la Câlnic! Primarul Dumitru Vulpe invită cetățenii la distracție

Petrecere mare, pe 6 august, la Câlnic! De altfel, Primăria și Consiliul local Câlnic invită membrii comunității și...

Un weekend plin de distracție, la Mușetești! “Întâlnirea Fiilor Satului”, și “Cupa Mușetești” vor încânta comunitatea

Mare sărbătoare, la finalul acestei săptămâni, la Mușetești! Mai exact, în zilele de 8 și 9 august, Primăria...

Festivalul Folcloric pentru Tineret” Nicolae Mischie” de la Godinești, cu 17 participanți

17 participanți, la cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Folcloric pentru Tineret „Nicolae Mischie” de la Godinești! Evenimentul...

Cei mai frumoși cai, la a doua ediție a concursului de frumusețe pentru cabaline, de la Godinești

Expoziția de frumusețe a cailor de la Godinești, eveniment ajuns la a doua ediție, s-a bucurat, astăzi, de...

Motru are un PUG nou! A trecut de votul consilierilor locali

Motru este prima localitate din Gorj, poziționată în primele cinci la nivel național, care a aprobat noul Plan...

Săulești: 56 de copii au beneficiat de serviciile Cebtrului de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii din localitate

Autoritatea locală a împărtășit vești bune din cadrul Centrului de Consiliere si Sprijin pentru Părinți și Copii (CCSPC)...

Stoina se pregătește pentru Zilele Comunei! Ce artiști vor urca pe scenă

Primăria și Consiliul Local Stoina au anunțat organizarea Zilei Comunei Stoina, eveniment care va avea loc pe 8...

Concertul “Infinit” de la Târgu Jiu a încântat publicul! Loredana, Orchestra Agurida și Orchestra Simfonică București au cântat pentru evenimentul Brăncuși

Seara de înaltă ținută, la Târgu Jiu, la concertul pentru Brâncuși! De altfel, câteva mii de persoane au...