8.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 18 aprilie 2026 @ 9:51

Nici acum nu s-au acordat bursele profesionale pentru Elevii Liceului Tehnologic Motru! Ce spune Primăria Municipiului

Data:

Distribuie știrea pe:

Bursele profesionale pentru elevii Liceului Tehnologic Motru u au fost acordate nici în prezenți, banii fiind blocați de conducerea unității de învățământ. 

Scandalul neacordării burselor profesionale pentru 132 se elevi ai Liceului Tehnologic Motru, demers în care este implicată conducerea instituției de învățământ, nu are legătură cu primăria municipiului. Acest lucru a fost subliniat de autoritatea locală printr-un comunicat de presă, asta deoarece pe rețelele de socializare au fost voci care au încercat să pună aceasta deficiență in cârca conducerii acestui UAT.

“Primarul Municipiului Motru informează opinia publică despre faptul că “Bursa profesională” , care este o subvenționare de către stat a costurilor elevilor învățământului profesional, nu este atribuția Instituției Primăriei, așa cum este percepută public, ci o obligație a Liceului Tehnologic Motru, Inspectoratului Școlar Județean Gorj și Ministerului Educației. Astfel că, nealocarea acestui ajutur social celor 132 de elevi de către Liceul Tehnologic Motru în anul școlar 2020-2021 aparține exclusiv instituțiilor statului menționate mai sus . “Bursa profesională ” este fundamentată de H.G. 951/28.12.2017 publicată în M.O. nr.24 din 10 ianuarie 2018, privind modalitatea de subvenționare de catre stat a costurilor pentru elevii care frecventează învățământul profesional. În textul acestei hotarâri sunt precizate obligațiile care revin Liceului Tehnologic Motru iar in rapoartele întocmite de echipele Ministerului Educației sunt formulate măsuri pentru sancționarea directorilor unității școlare”, a transmis Primăria Motru.

Elevii prejudiciați de unitatea de învățământ pentru neacordarea acestor burse sociale se judecă cu liceul pentru obținerea banilor restanți și a unor daune morale.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe...

ULTIMELE ARTICOLE

O firmă din Stoina se ocupă de dirigenția de șantier pentru noua grădiniță din comună

Firma Emdemnic SRL din comună Doina se ocupa de dirigenția de sa fier pentru proiectul de realizare a...

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul care a izbucnit astăzi la Termocentrală Rovinari a afectat...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe de casele lor. ACT și Claudiu Richard Târziu critică...

Primarul Romanescu a făcut două propuneri pentru titlul de “Cetățean de Onoare” al municipiului Târgu Jiu: Mario Scurtu și Mark Ilieș

Doi tineri care s-au remarcat prin rezultate educaționale deosebite, unul fiind admis la la prestigioasa Universitate Harvard iar...

Sărbătorile schimbă programul pentru ridicarea deșeurilor

Având în vedere apropierea Sărbătorilor Pascale, programul de colectare a deșeurilor se modifică temporar în mai multe unități...

Drăguțești: Au început lucrările în satul Dâmbova, pentru introducerea rețelei de gaze

Vești bune pentru locuitorii satului Dâmbova din comună Drăguțești. La finalul lunii martie au debutat lucrările pentru introducerea...

Profesorul Dan Șalapa, în prefața volumului ”Nemuritoare povești de pe cele 11 văi ale Gorjului”: Nemurirea este o formă de viață a artistului!

Cel de-al patrulea volum al artistului Doru Dădălau, "Nemuritoare povești de pe cele 11 văi ale Gorjului”, al...

Acțiunea Conservatoare România: Marșul pentru Viață și mesajul „Basarabia e România”, două acțiuni, un singur crez!

Acțiunea Conservatoare România, condusă de Claudiu Richard Târziu, transmite un mesaj puternic prin Marșul pentru Viață și comemorarea...