14.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 19 aprilie 2025 @ 1:11

Investiții pe bandă, la Primăria Fărcășești!

Data:

Distribuie știrea pe:

Ultimii patru ani au fost unii benefici pentru comunitatea locală din Fărcășești. Asta pentru că, în mandatul 2016-2020, în comuna Fărcășești s-au atras fonduri europene, guvernamentale și s-au făcut achiziții din buget local.

Edilul localității, Constantin Drăgoescu, anunță astfel reabilitarea și deschiderea școlii din Rogojelu și cumpărarea unui tractor. Pentru a-l doilea mandat, edilul local, candidat PNL, promite însă și racordarea comunei la gaze, la canalizare și rezolvarea problemelor cu apă, în toată localitatea. Totul, pe fonduri europene.

Aceste investiții nu au fost principala preocupare a edilului local ci și îmbunătățirea infrastructurii rutiere, a ulițelor sătești. Infrastructura rutieră a fost în top, dovadă că ulița Călugăreni a fost bituminată pe o lungime de un kilometru, iar, drumul din satul Valea cu Apă a fost reabilitat cu un covor de bitum și rigole, ca în satele Roșia Jiu și Rogojelu să se pună un nou covor de bitum, pe 4 km, din buget local. Asta, în timp ce la Rogojelu se lucrează acum la șanțurile dalate, pe o lungime de un kilometru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Microbuz căzut în Dunăre! Scafandrii, în acțiune

Accident rutier în județul Mehedinți pe E 70 -...

Senatorul Rujan a invitat în Comisia Juridică a Senatului studenți de la UCB

La invitația senatorului Ion Cristinel Rujan, președintele Comisiei Juridice...

ULTIMELE ARTICOLE

Microbuz căzut în Dunăre! Scafandrii, în acțiune

Accident rutier în județul Mehedinți pe E 70 - DN 6 (viaductul Bahna și Ilovita). Un microbuz a...

Senatorul Rujan a invitat în Comisia Juridică a Senatului studenți de la UCB

La invitația senatorului Ion Cristinel Rujan, președintele Comisiei Juridice din Parlamentul României, un grup de studenți de la...

Comisia Juridică din Senat: Sancțiuni drastice pentru dezvoltatorii imobiliari care își vor înșela clienții! Ce transmite senatorul Rujan

Marți a avut loc la Parlament ședința Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și a Comisiei...

Vladimir: Începe asfaltarea drumurilor sătești! Investiție, pe Anghel Saligny

Autoritatea locală din Vladimir anunță că a semnat contractul de execuție a lucrărilor de asfaltare pentru drumurile sătești:...

Carambolul de la Piștești, provocat de un șofer din Târgu Cărbunești! Doi minori, un șofer și un pieton, la spital

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați, astăzi, prin apel 112 cu privire...

Patru victime, în urma accidentului de la Scoarța! Un minor și patru adulți, la spital

Pompierii ISU Gorj au fost sesizați să intervină, astăzi, în jurul orei 12:30,  pentru gestionarea unei situații de...

Accident grav cu două persoane încarcerate

Accident deosebit de grav pe DN 6, petrecut în urmă cu scurt timp între localităţile Leu şi Coşoveni,...