15.1 C
Târgu Jiu
vineri, 15 mai 2026 @ 11:11

Elevă de zece, premiată de edilul Filip

Data:

Distribuie știrea pe:

„Am avut deosebita onoare să o cunosc personal, astăzi, pe Daria Bolborea, o tânără de excepție a orașului Rovinari.

Daria a obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională, singura medie de 10 obținută în orașul Rovinari și printre puținele note maxime obținute în județul Gorj. Pentru performanța înregistrată, pentru eforturile depuse și dăruirea cu care a învățat, cu sprijinul Consiliului Local i-am acordat un stimulent financiar în valoare de 10.000 de lei. Acest premiu reprezintă însă doar o mică parte din întreaga apreciere pe care i-o purtăm.

Daria învață acum la un liceu de prestigiu din Timișoara, iar la finalizarea studiilor liceale spune că se va îndrepta către medicină sau cercetare. Cu siguranță, orice cale va alege, o să realizeze lucruri mărețe și ne va face mândri de faptul că este rovinăreancă. Avem nevoie de tineri precum este Daria. Avem nevoie de tineri asumați și implicați, avem nevoie de tineri care să iasă în față. Noi ca autoritate îi sprijinim pe tineri cu tot ce se poate și facem tot posibilul pentru a asigura infrastructura necesară desfășurării unui act educațional de cea mai bună calitate”, a scris Robert Filip, edilul orașului Rovinari, pe pagina sa de Facebook.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Noua organigramă a trecut la Bălești! Primarul Ungureanu a renunțat și la consilierul personal

Două posturi vacante de referent la Primăria Bălești a dispărut din noua organigramă subțiată a UAT-ului situat la...

Primăria Turcinești vrea să reabiliteze biserica monument istoric din Cartiu

Primăria Turcinești a scos la licitație, în această lună, serviciul de expertiză tehnică pentru clădirea monument istoric din...

Padeșul, de astăzi, pe harta serviciilor Iridex Group Salubrizare

Începând cu data de 1 mai 2026, operatorul Iridex Group Salubrizare preia serviciul de colectare a deșeurilor menajere...

Pompe de căldură, în 50 de gospodării vulnerabile din comuna Telești

O firmă din Mehedinți va realiza un studiu de fezabilitate pentru primăria Telești, privind realizarea unor pompe de...

Parcare modernă la noua sală de sport din Câlnic

CNI a recepționat, în noiembrie, lucrările la noua sală de sport la Câlnic. Investiția se va bucura și...

Noua grădiniță din Câlnic, un proiect finalizat până la începutul anului școlar viitor

Noua grădiniță din Câlnic, proiect finanțat prin PNDL2 dar la care constructorul a renunțat, asta după ce a...

Plopșoru: Acțiune de informare a Serviciului pentru Protecția Animalelor Aflate în Pericol

Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, din cadrul Consiliul Județean Gorj, a început acțiunea de informare în...