Drăguțești: Se bagă gazele pe toate străzile! Se lucrează la canalizare

Data:

Distribuie știrea pe:

Comuna Drăguțești a făcut pași importanți în privința creșterii gradului de confort al cetățenilor localității. Infrastructura rutieră este oprimă, se lucrează la canalizare iar gazele vor ajunge pe toate străzile, spune,la final de an, chiar primarul comunei, Ion Dumitru Popescu.

De altfel, potrivit anunțului de anul trecut al autorității locale, în patru sate ale comunei urmau să fie infuzați 21.500.000 de lei. Mai exact, banii se vor regăsi în modernizarea drumurilor din localitate și în extinderea rețelei de canalizare în satele Urechești, Dâmbova, Cârbești și Tâlvești. Lucrările sunt acum in curs.

Lucrările de extindere a rețelei se gaze au început în toamna acestui an. „O zi importantă pentru cetățenii comunei Drăguțești. Încep efectiv lucrările la rețeaua de gaze. A fost finalizată procedura și a fost desemnată firma câștigătoare a lucrărilor”, a anunțat, în septembrie, primarul din Drăguțești, Ion Dumitru Popescu.

Așa cu spune și acum șeful administrației locale, satele comunei Drăguțești vor fi racordate la rețeaua de gaze naturale. Contractul de finanțare a fost semnat în luna aprilie a acestui an, proiectul vizând extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale în satele Drăguțești, Cârbești, Urechești, Dâmbova și Tâlvești.

La finalul acestor investiții, confortul cetățenilor din Drăguțești va fi maxim.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Festivalul Folcloric pentru Tineret” Nicolae Mischie” de la Godinești, cu 17 participanți

17 participanți, la cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului...

Cei mai frumoși cai, la a doua ediție a concursului de frumusețe pentru cabaline, de la Godinești

Expoziția de frumusețe a cailor de la Godinești, eveniment...

ULTIMELE ARTICOLE

Nedeie de Probojenie, pe 6 august, la Câlnic! Primarul Dumitru Vulpe invită cetățenii la distracție

Petrecere mare, pe 6 august, la Câlnic! De altfel, Primăria și Consiliul local Câlnic invită membrii comunității și...

Un weekend plin de distracție, la Mușetești! “Întâlnirea Fiilor Satului”, și “Cupa Mușetești” vor încânta comunitatea

Mare sărbătoare, la finalul acestei săptămâni, la Mușetești! Mai exact, în zilele de 8 și 9 august, Primăria...

Festivalul Folcloric pentru Tineret” Nicolae Mischie” de la Godinești, cu 17 participanți

17 participanți, la cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Folcloric pentru Tineret „Nicolae Mischie” de la Godinești! Evenimentul...

Cei mai frumoși cai, la a doua ediție a concursului de frumusețe pentru cabaline, de la Godinești

Expoziția de frumusețe a cailor de la Godinești, eveniment ajuns la a doua ediție, s-a bucurat, astăzi, de...

Motru are un PUG nou! A trecut de votul consilierilor locali

Motru este prima localitate din Gorj, poziționată în primele cinci la nivel național, care a aprobat noul Plan...

Săulești: 56 de copii au beneficiat de serviciile Cebtrului de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii din localitate

Autoritatea locală a împărtășit vești bune din cadrul Centrului de Consiliere si Sprijin pentru Părinți și Copii (CCSPC)...

Stoina se pregătește pentru Zilele Comunei! Ce artiști vor urca pe scenă

Primăria și Consiliul Local Stoina au anunțat organizarea Zilei Comunei Stoina, eveniment care va avea loc pe 8...

Concertul “Infinit” de la Târgu Jiu a încântat publicul! Loredana, Orchestra Agurida și Orchestra Simfonică București au cântat pentru evenimentul Brăncuși

Seara de înaltă ținută, la Târgu Jiu, la concertul pentru Brâncuși! De altfel, câteva mii de persoane au...