3 C
Târgu Jiu
vineri, 1 mai 2026 @ 7:04

Două dosare penale! Doctorul Răut, lovit cu un obiect contondent de un muncitor de la firma de construcții de pe Calea Eroilor

Data:

Distribuie știrea pe:

Cosmin Răut, medic cardiolog la Spitalul Sfântul Ștefan din Rovinari este victima incidentului. Acesta s-a ales însă cu dosar penal pentru amenințare.

Potrivit martorilor, medicul care locuiește pe Calea Eroilor, chiar în apropierea bisericii, a avut un conflict spontan cu echipa de muncitori care prestează lucrări în zona amintită. Lucrurile s-au complicat când unul dintre muncitori l-a lovit pe doctor cu o lopata peste degete. Incidentul din prima săptămână a acestei luni a fost confirmat de IPJ Gorj.

“La data de 06 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, de către un bărbat de 43 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, cu privire la faptul că are un conflict cu o persoană.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, care din primele cercetări au stabilit faptul că în urma unui conflict spontan generat de deranjul produs de echipa de muncitori care execută lucrări de renovare-modernizare pe Calea Eroilor, bărbatul ar fi fost lovit cu un obiect contondent de către un alt bărbat de 46 de ani din județul Giurgiu”, a anunțat IPJ Gorj.

“De asemenea, bărbatul de 46 de ani, din Giurgiu a precizat faptul că a fost amenințat de către bărbatul de 43 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, cu acte de violență fapt ce i-a creat o stare de temere. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare”, a completat IPJ Gorj.

Lucrările făcute pe bucăți de pe Calea Eroilor crează mari nemulțumiri riveranilor, care ajung și la adevărate conflicte.

 

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Buget de 2 milioane lei pentru cetățeni la Târgu Jiu! Primăria pregătește proiecte prin bugetare participativă

Primăria Municipiului Târgu Jiu a organizat o dezbatere publică...

Marcel Romanescu: “Pregătim orașul pentru sezonul cald!”. Fântâni arteziene muzicale, în centrul municipiului

Lucrările efectuate în centrul municipiului Târgu Jiu, unele care...

Restricții de trafic pe strada 1 Decembrie 1918 din Târgu Jiu pe durata lucrărilor

Lucrările de reabilitare a carosabilului continuă pe strada 1...

ULTIMELE ARTICOLE

Plopșoru: Acțiune de informare a Serviciului pentru Protecția Animalelor Aflate în Pericol

Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, din cadrul Consiliul Județean Gorj, a început acțiunea de informare în...

Buget de 2 milioane lei pentru cetățeni la Târgu Jiu! Primăria pregătește proiecte prin bugetare participativă

Primăria Municipiului Târgu Jiu a organizat o dezbatere publică online privind proiectul de buget pentru anul 2026, în...

Marcel Romanescu: “Pregătim orașul pentru sezonul cald!”. Fântâni arteziene muzicale, în centrul municipiului

Lucrările efectuate în centrul municipiului Târgu Jiu, unele care au creat disconfort, încep să se vadă. Așa că...

Restricții de trafic pe strada 1 Decembrie 1918 din Târgu Jiu pe durata lucrărilor

Lucrările de reabilitare a carosabilului continuă pe strada 1 Decembrie 1918, începând cu 20 aprilie 2026, pe tronsonul...

O firmă din Stoina se ocupă de dirigenția de șantier pentru noua grădiniță din comună

Firma Emdemnic SRL din comună Doina se ocupa de dirigenția de sa fier pentru proiectul de realizare a...

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul care a izbucnit astăzi la Termocentrală Rovinari a afectat...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe de casele lor. ACT și Claudiu Richard Târziu critică...

Primarul Romanescu a făcut două propuneri pentru titlul de “Cetățean de Onoare” al municipiului Târgu Jiu: Mario Scurtu și Mark Ilieș

Doi tineri care s-au remarcat prin rezultate educaționale deosebite, unul fiind admis la la prestigioasa Universitate Harvard iar...