Direcția Publică Motru a refuzat să preia Târgul Săptămânal! Obiectivul, lăsat primăriei

Data:

Distribuie știrea pe:

Târgul Săptămânal din Motru nu va fi preluat de către Direcția Publică Motru, administratorul executiv Dan Matei deplasându-se la fața locului și constatând că investiția de care, personal, a avut grijă, pe când lucra în primărie, este într-o stare dezastruoasă. Într-un proces verbal de constatare, întocmit pe 28 iulie, se precizează că târgul este într-o stare care lasă de dorit, zona e denivelată, iar când plouă nu se poate intra acolo decât cu cizme de cauciuc, toaletele ecologice și mesele sunt într-o stare avansată de degradare, iar căile de acces sunt balastate cu bolovani. Drept urmare, cei de la Direcția Publică Motru au refuzat să preia, în august, investiția realizată de fostul primar Gigel Jianu, investiție inaugurată de tot staff-ul PNL Gorj. Finalul de august găsește târgul săptămânal tot cu porțile închise.

Târgul Săptămânal al municipiului Motru ar atârna ca un bolovan de gâtul Direcției Publice, dă de înțeles Dan Matei, care nu vrea să administreze investiția fostului său șef, Gigel Jianu.

Matei s-a deplasat în târgul respectiv împreună cu reprezentanții primăriei, care au încercatsă îl convingă pe acesta că este datoria DP să administreze bunul, care nu mai estefuncțional încă din perioada în care liberalul era consilier personal al lui Jianu și avea în atribuții și acest obiectiv.

Amuzant este că șeful Direcției Publice Motru părea că abia acum a văzut dezastrul din târgul săptămânal, investiția fiind una în care s-au băgat bani și nu s-au scos bani pentru bugetul local.

În atare condiții, conducerea Primăriei Motru va lua o decizie și cu siguranță îi va putea trage la răspundere pe cei vinovați.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...

Continuă înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri care va avea loc la Târgu Jiu, în perioada 22-25 octombrie

Ministerul Economiei a deschis, de câteva zile, înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, care va avea...

Un grup de 50 de pensionari din Motru, în excursie la Ocnele Mari! Petrecere pentru 350 de varstnici

50 de pensionari din Motru au plecat, în această dimineață, în excursie la Ocnele Mari! Costul deplasării este...

Ambasadorul Indiei la București, interesat de grafenul din Baia de Fier! Vizită oficială în comuna gorjeană

Ambasadorul Indiei a făcut astăzi, în Gorj, o vizită oficială de înalt nivel. De altfel, excelența sa s-a...

Finanțare pentru un nou proiect pentru dezvoltarea turismului din Baia de Fier

Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, anunță că a semnat un nou contract pentru dezvoltarea turismul din...

Pe aici a evadat deținutul aflat în GAZ-ul Penitenciarului Târgu Jiu

Exact prin acest loc(foto) a evadat deținutul aflat în GAZ-ul(gospodăria anexa) Penitenciarului Târgu Jiu! Bărbatul se afla în...

Aproape 13.400 de porții de hrană pentru școlarii și preșcolarii din Drăguțești

Aproape 287.000 de lei va asigura Primăria Drăguțești pentru masa caldă a școlarilor și preșcolarilor din comună. Firma...

Andreea Bălan, Daniela Gyorfi și Mariana Căpitănescu, printre artiștii de la „Toamna Motreană”

Municipiul Motru se pregătește pentru cea de-a IX-a ediție a festivalului „Toamna Motreană”, eveniment programat în perioada 18–20...