Video: Chef cu cântăreața pe masă, la Târgu Cărbunești! Dedicații de zece lei pentru perdanții alegerilor

Data:

Distribuie știrea pe:

A fost petrecere mare, ieri seară, la Târgu Cărbunești, lângă Gilort. Primarul orașului Târgu Cărbunești, Dănuț Birău, a sărbătorit victoria după alegerile din 9 Iunie, în urma scrutinului obținând 70% din voturi. Primarul ar fi plătit lăutarii, masa și dansul, iar la petrecere au venit cei din echipa câștigătoare, viceprimarul, consilieri, o parte dintre angajații instituției…

Pană aici nimic neobișnuit, petreceri similare fiind organizate, de Înălțare, și la Stejari, de către câștigătorul AUR dar și la Roșia de Amaradia, de primarul în exercițiu care a fost votat de 85% dintre cei prezenți la vot. Nu însă în aceiași manieră ca la Cărbunești ..

Asta deoarece, în timpul petrecerii de la Târgu Cărbunești, transmisă live pe rețelele de socializare, s-au făcut și unele aroganțe. Mai exact, dedicații pentru perdanții alegerilor locale. Unul fiind consilierul Ion Fugaru, care nu a mai reușit să intre în Consiliul Local.

Pentru zece lei, cântăreața de la petrecere, urcată pe masă, a fost rugată să cânte, dedicația fiind ,,pentru Fugaru”, asta în râsetele celor din jur. Consilierul vizat a menționat că cei care au făcut acest gest sunt doar „niste bețivi, aurolaci”, criticând poliția din oraș că deși sesizată prin 112, că participanții băuți au urcat la volan, plecând de la locul desfășurării evenimentului, nu a intervenit. Dimpotrivă…

Fugaru a cerut în acest context, demisia șefului poliției Târgu Cărbunești, Buculea refuzând, în opinia consilierului, să oprească bețivii respectivi. Alesul local susține că a sesizat MAI în acest sens, întorcand armele și împotriva primarului Birău, cu care, înainte de locale, era în relații foarte bune. „Buculea a trimis un echipaj în altă parte, intenționat”, a spus, supărat, Fugaru, dând de înțeles că lucrurile nu vor rămâne în acest stadiu.

Reamintim că Ion Fugaru, candidat PUSL a contestat rezultatul alegerilor locale și a cerut renumărarea buletinelor de vot. Cererea sa a fost respinsa însă de către BEC.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...

Continuă înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri care va avea loc la Târgu Jiu, în perioada 22-25 octombrie

Ministerul Economiei a deschis, de câteva zile, înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, care va avea...

Un grup de 50 de pensionari din Motru, în excursie la Ocnele Mari! Petrecere pentru 350 de varstnici

50 de pensionari din Motru au plecat, în această dimineață, în excursie la Ocnele Mari! Costul deplasării este...

Ambasadorul Indiei la București, interesat de grafenul din Baia de Fier! Vizită oficială în comuna gorjeană

Ambasadorul Indiei a făcut astăzi, în Gorj, o vizită oficială de înalt nivel. De altfel, excelența sa s-a...

Finanțare pentru un nou proiect pentru dezvoltarea turismului din Baia de Fier

Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, anunță că a semnat un nou contract pentru dezvoltarea turismul din...

Pe aici a evadat deținutul aflat în GAZ-ul Penitenciarului Târgu Jiu

Exact prin acest loc(foto) a evadat deținutul aflat în GAZ-ul(gospodăria anexa) Penitenciarului Târgu Jiu! Bărbatul se afla în...

Aproape 13.400 de porții de hrană pentru școlarii și preșcolarii din Drăguțești

Aproape 287.000 de lei va asigura Primăria Drăguțești pentru masa caldă a școlarilor și preșcolarilor din comună. Firma...

Andreea Bălan, Daniela Gyorfi și Mariana Căpitănescu, printre artiștii de la „Toamna Motreană”

Municipiul Motru se pregătește pentru cea de-a IX-a ediție a festivalului „Toamna Motreană”, eveniment programat în perioada 18–20...