-3 C
Târgu Jiu
miercuri, 19 martie 2025 @ 5:31

S-a alăturat protestului: Președintele PNL, Ion Iordache, implicat în rezolvarea crizei angajaților CE Oltenia

Data:

Distribuie știrea pe:

Președintele Partidului Național Liberal Gorj, Ion Iordache, s-a alăturat protestului declanșat de angajații Complexului Energetic Oltenia, cărora conducerea companiei nu le-a mai prelungit contractele de muncă. După discuțiile purtate cu protestatarii intrați în greva foamei, senatorul Ion Iordache a inițiat o întâlnire cu reprezentanții directoratului CE Oltenia, susținând în fața acestora cauza gorjenilor trimiși acasă fără motiv, puși în fața unor situații familiale disperate.

În urma negocierilor purtate, având susținerea protestatarilor și a primarilor prezenți, s-a reușit reangajarea, începând cu data de 8.07.2024, a unui număr de 105 persoane, cărora li se vor încheia contracte de muncă pe durată determinată, iar pentru cei 19 rămași fără contract de muncă se caută în continuare soluții.

Dezamăgire față de decidenții locali

Reprezentanții PNL Gorj își exprimă dezamăgirea și indignarea față de dezinteresul și neimplicarea decidenților locali în rezolvarea crizelor din comunitatea noastră, pornind de la cei trimiși de gorjeni în Parlament, până la președintele Consiliului Județean sau alți lideri politici. Toți au rămas pasivi în fața suferinței celor 124 de gorjeni, afectați de decizia nedreaptă a conducerii CE Oltenia.

Unitate și solidaritate

Partidul Național Liberal subliniază importanța unității și solidarității pentru rezolvarea problemelor din județ. Rămânem alături de gorjeni și ne angajăm să susținem mereu interesele comunității noastre. Împreună, putem depăși orice criză și putem construi un viitor mai bun aici, acasă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Echipamente TIC pentru Școala Gimnazială Telești!

Autoritatea locală din Telești a achiziționat de la COMTEC...

Accident mortal în această după-amiază

Un accident mortal a avut loc, în urmă cu...

ULTIMELE ARTICOLE

Video: Deszăpezire la Schela, pe 30 de km de drum! “S-au folosit opt metri cubi de material antiderapant și nu am terminat”!

La Schela, lupta cu zăpada care a crescut rapid pe carosabil la câțiva centimetri, a început la primele...

Echipamente TIC pentru Școala Gimnazială Telești!

Autoritatea locală din Telești a achiziționat de la COMTEC SRL echipamentele de tehnologia informației necesare pentru dotarea laboratorului...

Primarul comunei Schela dă vestea bună pentru cetățeni: Forajul din curtea primăriei este funcțional!

Forajul realizat in curtea primăriei din Schela nu a fost în van, apa curge de azi, ,,artezian", fără...

Accident mortal în această după-amiază

Un accident mortal a avut loc, în urmă cu scurt timp, pe raza localității Bucovăț din județul Dolj. ,,La...

VIDEO: Agresat de un paznic, în fața sediului Hidroelectrica Târgu Jiu

Scandal astăzi, în fața sediului Hidroelectrica din Târgu Jiu. Poliția a fost chemată la fața locului de un...

Mascații, la o firmă din Bălești: Grup infracțional, înșelăciune și spălarea banilor, motivul perchezițiilor din Gorj!

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat,...

Pensionarul Romeo Simionescu a fost trimis acasă de la vârful MAI! Unde îl reangajează PSD?!

Gorjeanul Romeo Simionescu a fost eliberat din funcția de secretar de stat la Ministerul Administrației și Internelor, pe...

Profesorul Nicolae Năgară a plecat pe ultimul său drum, la numai 67 de ani

Cunoscutul profesor de matematică, Nicolae Năgară, care a predat pentru nenumărate generații de elevi din județul Gorj, acesta...