7.6 C
Târgu Jiu
joi, 17 octombrie 2024 @ 1:47

Ce cuprinde planul de restructurare al CE Oltenia!

Data:

Distribuie știrea pe:

​Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia va fi transmis Comisiei Europene de către reprezentanții companiei și ai Ministerului Economiei, prin Consiliul Concurenței. Compania este obligată să facă această restructurare în condițiile în care a beneficiat de un ajutor de salvare de 1,2 miliarde de lei. CE Oltenia trebuie ori să returneze ajutorul, ori să se restructureze.

Ajutorul ar trebui rambursat în termen de cel mult șase luni, termen care expiră la sfârșitul lunii, sau, în cazul în care situația financiară a companiei nu permite acest lucru, să transmită Comisiei Europene fie un plan de restructurare, fie un plan de lichidare.În aceste condiții, compania și autoritățile trimit la Bruxelles un plan de restructurare care include un plan de decarbonare ce necesită investiții semnificative în următorii ani. Planul de decarbonare se va desfășura pe perioada 2021 – 2026 și se ridică la suma de cca 7 miliarde lei, informează Complexul Energetic Oltenia.CEO va continua producția pe bază de cărbune, dar într-o proporție care se va diminua treptat, dincolo de orizontul anului 2030, lucru posibil prin investiții de cca 2 miliarde lei.Planul de restructurare și decarbonare prevede închiderea etapizată a unor capacități de producție și exploatări miniere, precum și externalizarea unor activități. Sunt prevăzute investiții în unități noi de producție cu o capacitate instalată cumulată de cca 2.000 MW.

Planul privește:

  • construcția a 8 parcuri fotovoltaice la Turceni, Rovinari și Ișalnița cu o capacitate instalată totală de cca 700 MW;
  • reabilitarea/retehnologizarea și modernizarea microhidrocentralei de la Turceni cu o capacitate instalată de 10 MW;
  • dezvoltarea de capacități noi pe gaze naturale cu o capacitate instalată totală de cca 1.300 MW, la Turceni și Ișalnița.

Prin restructurare va crește impactul direct și indirect pe care CEO îl are în economia locală. Impactul direct va fi de cca 1,5 miliarde lei, prin contribuția la bugetul de stat, bugetul local și fondul de mediu și indirect, prin păstrarea colaborării cu alți angajatori din regiune, prin asigurarea de noi locuri de muncă pentru agenții economici locali și prin dezvoltarea de noi activități în cadrul societăților prestatoare de servicii, pe întreaga perioadă a derulării acestor investiții, dar și prin punerea în funcțiune a noilor capacități.Pe durata procesului de tranziție, pe măsură ce se vor optimiza capacitatile de productie, va avea loc o recalibrare a costurilor care va conduce la o ajustare a personalului la noul model de afacere. Aceasta este o condiție pentru aprobarea planului de restructurare de către Comisia Europeană și intenția este să fie îndeplinită cu un impact social minim. Din acest motiv, ajustarea numărului de salariați se va obține majoritar în mod natural, prin pensionare, precum și prin reconversie profesională și disponibilizare voluntară.Finanțarea efortului de restructurare, a celui investițional precum și a proiectelor care vor determina impactul social și economic din regiune va fi realizată atât din surse proprii, cât și din surse bugetare în combinație cu instrumente – cheie lansate de Uniunea Europeană pentru a sprijini atingerea obiectivelor Pactului Ecologic European (Fondul de modernizare și Fondul pentru Tranziție Justă).La finalul procesului de restructurare și decarbonare, Complexul Energetic Oltenia va beneficia de un mix energetic – cărbune, gaze naturale, surse nepoluante – care îi va asigura viabilitatea, transformând-o într-o companie modernă, mai puțin poluantă (emisia specifică de CO2 va fi redusă cu aproximativ 38%), care va putea susține în continuare economia locală și națională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Liberalii gorjeni, oficial în cursa pentru parlamentare

Echipa liberală din Gorj a depus astăzi dosarele de...

Festival de toamnă la Rovinari

Primăria și Consiliul Local al Orașului Rovinari, în parteneriat...

Accident bizar la Cocoreni

O mașină a ajuns suspendată pe un gard în...

ULTIMELE ARTICOLE

Târgu-Jiu: Cercetat pentru exploatare sexuală a unei femei, în Anglia

La data de 16 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu...

Liberalii gorjeni, oficial în cursa pentru parlamentare

Echipa liberală din Gorj a depus astăzi dosarele de candidatură pentru alegerile parlamentare din decembrie. În democrație este...

Festival de toamnă la Rovinari

Primăria și Consiliul Local al Orașului Rovinari, în parteneriat cu S.C. PROMEDIARECORD SRL, organizează, în perioada 18-20 octombrie...

Accident bizar la Cocoreni

O mașină a ajuns suspendată pe un gard în urma unui accident de circulație produs în localitatea Cocoreni,...

Competiție sportivă la Bălești

Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș” din comuna Bălești a organizat Competiția FOTBALUL-PASIUNEA MEA. Elevii din Ceauru, Bălești și Cornești au...

Festivalul Revive iar la Godinești!

Asociația VICTE organizează, la Godinești, o nouă ediție a Festivalului Revive, un eveniment cultural ce își propune să...

Gabriel Crăc, noul viceprimar al orașului Rovinari!

În cadrul ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local al orașului Rovinari, a fost ales astăzi viceprimar al...

Festivalul Revive revine la Godinești

Asociația VICTE organizează, în Godinești, o nouă ediție a Festivalului Revive, un eveniment cultural ce își propune să...