Autoritatea locală anunță cetățenii din Fărcășești că își pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire

Data:

Distribuie știrea pe:

Începând cu 1 noiembrie 2021, ajutorul lunar pentru încălzirea locuinței în sezonul rece se acordă în acord cu prevederile unei noi legi, respectiv Legea consumatorului vulnerabil, anunță Primăria Fărcășești. Pentru a putea primi ajutorul pentru încălzire în perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2022 și 31 martie 2023, cei interesați trebuie să depună cererile timp de 20 de zile, asta începând cu prima zi a lunii viitoare.

Potrivit legii, ajutorul pentru încălzire se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere privind componența familiei, veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat. Apoi, pentru acordarea ajutorului pentru încălzire, indiferent de sistemul de încălzire utilizat, cererile și declarațiile pe propria răspundere se depun, individual sau prin asociațiile de proprietari ori locatari, la primăria localității de domiciliu, de regulă, până la data de 15 octombrie. Totuși, în situația în care consumatorii vulnerabili îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzire pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului se face prin dispoziție a primarului, după cum urmează:

-începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;

-începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20;

-începând cu luna depunerii cererii, pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data la care a fost depusă cererea.

Pot cere ajutorul de încălzire pentru sezonul rece familiile care au venituri nete lunare mai mici de 1.386 de lei pe fiecare membru sau persoanele singure care câștigă pe lună până în 2.053 de lei. Sprijinul pentru încălzire se acordă pentru un singur sistem utilizat la încălzirea locuinței, declarat de persoana singură, respectiv de un membru al familiei, care are capacitate deplină de exercițiu al drepturilor civile. În funcție de sistemul de încălzire utilizat în locuință, categoriile de ajutoare pentru încălzire sunt:

-ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat;

-ajutor pentru gaze naturale;

-ajutor pentru energie electrică;

-ajutor pentru combustibili solizi și/ sau petrolieri.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se plătește diferențiat în funcție de venitul mediu lunar pe familie sau al persoanei singure.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Mesajul primarului Drăgoescu, la deschiderea noului an școlar la Fărcășești: Școala este locul unde vă formați ca oameni!

Primarul comunei Fărcășești, Constantin Drăgoescu, a fost prezent la...

Spectacol deosebit, de Ziua Comunei Fărcășești

Autoritățile pregătesc un spectacol de muzică populară, cu interpreți...

Eveniment cultural inedit, la Masa Tăcerii din Târgu Jiu

Masa Tăcerii devine Masa Lecturii. Cărturești celebrează 150 de...

ULTIMELE ARTICOLE

Somelier de Grătar: concursul care analizează preferințele pentru vin ale românilor, județ cu județ

Harta preferințelor românilor pentru vinul ce însoțește grătarul începe să prindă contur, iar rezultatele de până acum sunt...

Mesajul primarului Drăgoescu, la deschiderea noului an școlar la Fărcășești: Școala este locul unde vă formați ca oameni!

Primarul comunei Fărcășești, Constantin Drăgoescu, a fost prezent la descinderea noului an școlar, unitățile fiind reabilitate și modernizate,...

Spectacol deosebit, de Ziua Comunei Fărcășești

Autoritățile pregătesc un spectacol de muzică populară, cu interpreți îndrăgiți, de Ziua Comunei Fărcășești! Constantin Enceanu, Dumitru Vasilescu,...

Eveniment cultural inedit, la Masa Tăcerii din Târgu Jiu

Masa Tăcerii devine Masa Lecturii. Cărturești celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși printr-un eveniment...

Parcări Târgu Jiu, o aplicație utilă pentru municipiu! Primarul Romanescu: “ Oferă disponibilitate în timp real”!

Aplicație utilă pentru municipiu-“Parcări Târgu Jiu”, cu ajutorul căreia găsiți rapid locuri de parcare libere în oraș. Chiar...

O firmă din Târgu Jiu va moderniza sistemul de alimentare cu energie electrică a stației din Valea cu Apă

Autoritatea locală din Fărcășești a scos la licitație proiectarea și execuția proiectului de  „Modernizare a sistem de alimentare...

Primăria Târgu Jiu a afișat primele două liste cu beneficiarii locuințelor sociale din zona Narcise

Primăria Târgu Jiu începe procedura de repartizare a celor 196 de locuințe sociale construite în cartierul Narciselor. Lista...

Proiect important pentru Peșteră Muierilor, semnat de primarul din baia de Fier

Proiect de importanță majoră semnat astăzi de autoritatea locală din Baia de Fier! Este vorba despre contractul de...