8.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 22 martie 2025 @ 11:25

Anchetă ITM la Pinoasa!

Data:

Distribuie știrea pe:

Inspectorii de muncă gorjeni au demarat o anchetă în teren după incidentul de vineri seara, petrecut în Sectorul Pinoasa al Carierei Rovinari din cadrul Complexului Energetic Oltenia, în urma căruia, după o alunecare de teren, două excavatoare de mari dimensiuni au fost distruse.

Potrivit unui comunicat de presă transmis marţi de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, conducerea instituţiei a dispus luni deplasarea în teren a unei echipe de control.

“Referitor la evenimentul produs în data de 02 august, în jurul orelor 21,30, la Sectorul Pinoasa al Carierei Rovinari din cadrul Complexului Energetic Oltenia, conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj a dispus ieri, în data de 05 august, deplasarea în teren a unei echipe de control în vederea efectuării cercetării incidentului periculos, respectiv stabilirea împrejurărilor şi cauzelor care au condus la producerea acestuia, precum şi stabilirea reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor şi a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor evenimente similare. Atragem atenţia atât angajatorilor, cât şi salariaţilor acestora să respecte cu stricteţe prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj vor continua acţiunile de control şi de monitorizare a măsurilor de securitate şi sănătate în muncă dispuse în controalele anterioare, în toate carierele miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia”, a transmis, citat în comunicatul de presă, inspectorul şef al instituţiei, George Romanescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

A decedat un fost asistent al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu anunță decesul unui fost...

Senatorul de Gorj, Cristi Rujan, la întâlnire cu delegația OSCE, condusă de Maria Talalian

Senatorul Cristi Rujan, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină,...

ULTIMELE ARTICOLE

Incendia componente dezmembrate din mașini! Amendă 30.000 de lei

Un bărbat din comuna Schela a fost depistat de către jandarmii din Bumbești-Jiu în timp ce incendia deșeuri...

Video: Bătaie în Obreja și la “Tudor Vladimirescu”! Scandalagii reținuți pentru lovire și distrugere

La data de 20 martie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apel...

A decedat un fost asistent al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu anunță decesul unui fost salariat al unității medicale.  "Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu...

Senatorul de Gorj, Cristi Rujan, la întâlnire cu delegația OSCE, condusă de Maria Talalian

Senatorul Cristi Rujan, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, validări și imunități din Senatul României, a participat la...

Video: Deszăpezire la Schela, pe 30 de km de drum! “S-au folosit opt metri cubi de material antiderapant și nu am terminat”!

La Schela, lupta cu zăpada care a crescut rapid pe carosabil la câțiva centimetri, a început la primele...

Echipamente TIC pentru Școala Gimnazială Telești!

Autoritatea locală din Telești a achiziționat de la COMTEC SRL echipamentele de tehnologia informației necesare pentru dotarea laboratorului...

Primarul comunei Schela dă vestea bună pentru cetățeni: Forajul din curtea primăriei este funcțional!

Forajul realizat in curtea primăriei din Schela nu a fost în van, apa curge de azi, ,,artezian", fără...

Accident mortal în această după-amiază

Un accident mortal a avut loc, în urmă cu scurt timp, pe raza localității Bucovăț din județul Dolj. ,,La...