Accident cu o persoană încarcerată, în această dimineață, pe DN 7

Data:

Distribuie știrea pe:

Pompierii vâlceni au fost solicitați, în această dimineață, 5 decembrie 2024, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor medical la un accident rutier produs în comuna Milcoiu – județul Vâlcea, pe Drumul Națonal 7.

S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ.

Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate un autotren și un autoturism, precum și două persoane. În urma impactului a rezultat o victimă, încarcerată. Salvatorii vâlceni au extras cu celeritate persoana încarcerată, pe care au predat-o, conștientă și cooperantă, echipajului SAJ. A doua persoană implicată în accident a fost evaluată de echipajul SMURD, ulterior refuzând transportul la spital. Pompierii vâlceni au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Festivalul Folcloric pentru Tineret” Nicolae Mischie” de la Godinești, cu 17 participanți

17 participanți, la cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului...

Cei mai frumoși cai, la a doua ediție a concursului de frumusețe pentru cabaline, de la Godinești

Expoziția de frumusețe a cailor de la Godinești, eveniment...

ULTIMELE ARTICOLE

Nedeie de Probojenie, pe 6 august, la Câlnic! Primarul Dumitru Vulpe invită cetățenii la distracție

Petrecere mare, pe 6 august, la Câlnic! De altfel, Primăria și Consiliul local Câlnic invită membrii comunității și...

Un weekend plin de distracție, la Mușetești! “Întâlnirea Fiilor Satului”, și “Cupa Mușetești” vor încânta comunitatea

Mare sărbătoare, la finalul acestei săptămâni, la Mușetești! Mai exact, în zilele de 8 și 9 august, Primăria...

Festivalul Folcloric pentru Tineret” Nicolae Mischie” de la Godinești, cu 17 participanți

17 participanți, la cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Folcloric pentru Tineret „Nicolae Mischie” de la Godinești! Evenimentul...

Cei mai frumoși cai, la a doua ediție a concursului de frumusețe pentru cabaline, de la Godinești

Expoziția de frumusețe a cailor de la Godinești, eveniment ajuns la a doua ediție, s-a bucurat, astăzi, de...

Motru are un PUG nou! A trecut de votul consilierilor locali

Motru este prima localitate din Gorj, poziționată în primele cinci la nivel național, care a aprobat noul Plan...

Săulești: 56 de copii au beneficiat de serviciile Cebtrului de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii din localitate

Autoritatea locală a împărtășit vești bune din cadrul Centrului de Consiliere si Sprijin pentru Părinți și Copii (CCSPC)...

Stoina se pregătește pentru Zilele Comunei! Ce artiști vor urca pe scenă

Primăria și Consiliul Local Stoina au anunțat organizarea Zilei Comunei Stoina, eveniment care va avea loc pe 8...

Concertul “Infinit” de la Târgu Jiu a încântat publicul! Loredana, Orchestra Agurida și Orchestra Simfonică București au cântat pentru evenimentul Brăncuși

Seara de înaltă ținută, la Târgu Jiu, la concertul pentru Brâncuși! De altfel, câteva mii de persoane au...