La data de 4 decembrie a.c., polițiștii Poliției Orașului Turceni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au pus în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară, la locuinţele a 3 bărbați, de 34, 37 și 39 de ani, în cadrul unui dosar penal de furt calificat.
Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada iunie 2023 – februarie 2024, cei trei ar fi pătruns, fără drept, în mod repetat, în incinta sucursalei unei electrocentrale, din orașul Turceni, de unde ar fi sustras cabluri și componente electrice din cupru, bunuri pe care, ulterior, le-ar fi valorificat, parțial, în interes propriu.
În urma administrării probatoriului faţă de cei trei bărbați, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introduşi în arestul I.P.J. Gorj. Prejudiciul a fost recuperat parțial, iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale și recuperării în totalitate a prejudiciului cauzat, care a fost estimat la peste 1.380.000 de lei.
Totodată, în urma efectuării percheziţiilor domiciliare, la imobilul bărbatului de 34 de ani, a fost descoperită o unealtă de pescuit, tip monofilament, cu ochiul de 6×6 cm şi lungimea de 50 de metri, a cărei deținere este interzisă.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de deținerea uneltelor de plasă tip monofilament.
Activităţile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, din cadrul I.P.J. Gorj şi al jandarmilor din cadrul I.J.J. Gorj.