7.2 C
Târgu Jiu
joi, 5 martie 2026 @ 21:59

Țeapă! Concursurile pentru cele 10 posturi vacante de la Căminul Social Motru au fost suspendate: 50 de candidați, revoltați

Data:

Distribuie știrea pe:

Căminul Social din Motru, serviciu deținut de Direcția de Asistență Socială, aflată în subordinea Consiliului Local, riscă să piardă finanțarea de 16 miliarde de lei vechi, fonduri guvernamentale, deoarece autoritățile motrene nu reușesc să angajeze, de luni bune, personalul necesar funcționării acestei instituții. De altfel, cele 10 posturi vacante de medic, psiholog, îngrijitor, administrator, jurist debutant și asistent social de la acest cămin, scoase la concurs la începutul acestei luni, au fost suspendate vineri, fără niciun fel de explicații pentru cei peste 50 de candidați care au depus dosare, în vederea susțineri examenelor, pentru aceste funcții. Candidații sunt revoltați și amenință acum cu plângere penală administrația locală, pe care o acuză de aranjamente și de cruntă bătaie de joc la adresa lor și a comunității.

Căminul Social Motru a fost reabilitat și modernizat în timpul administrației ,,Hanu”, actualei conduceri a primăriei municipale rămânându-i sarcina de a angaja personalul necesar funcționării instituției de asistență socială. Mai exact, primarul Jianu și actualul CL Motru era obligat să inițieze demersurile legale angajării a 10 persoane, cam 7 fiind personal TESA, pentru a finaliza proiectul, finanțat prin ADR-SV Oltenia, și a evita astfel solicitarea banilor înapoi de către finanțator. Importanța Centrului Social, instituție aflată în subordinea CL Motru, este înțeleasă însă de către aleșii locali actuali care pun pe tapet problema vacantării posturilor de la Căminul Social, încă din decembrie 2016. Ei subliază faptul că instituția în cauză va urma să asigure cazare de o noapte pentru persoanele fără adăpost, găsite pe raza localității, cazare provizorie și hrană pentru familiile aflate în dificultate dar și pentru victimele violenței în familie.

Tras de mânecă, Jianu nu reacționează!

În decembrie însă, primarul Jianu solicită ca, viitoarele comisii de concurs să fie stabilite de Consiliul Local. În februarie apoi, CL Motru stabilește vacantarea celor 10 posturi pentru Căminul Social și componența comisiilor de concurs, așa cum se trasase cu doar două luni în urmă de edilul șef. După ședința respectivă, primarul Gigel Jianu participând la aceasta, edilul urbei avea obligația legală să demareze procedurile în vederea publicării posturilor vacante, de desemnare a comisiilor de concurs și contestații și de organizare efectivă a concursului, acestea fiind prevăzute inclusiv în hotărârea de CL din februarie. Nu face însă nimic la acest capitol..

Cu mai bine de o lună de zile în urmă, CL Motru hotărâște să-l trezească pe primar din somn și îl informează pe edilul Jianu, printr-o adresă, că trebuie să organizeze concursul respectiv, pentru a se evita restituirea banilor primiți pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea cu mobilier a Căminului Social din localitate.

Primarul nu numai că nu reacționează în sensul dorit de consilieri ci, ignoră, total, informarea CL Motru, refuzând și după anunțarea concursurilor pe posturi să stabilească, în termen, componența comisiilor de concurs. Asta a dus, practic, la situația înregistrată vineri, când cei peste 50 de candidați înscriși la concurs au aflat că examenele nu se mai susțin, fără niciun fel de alte explicații.

De altfel, până joi, 11 mai 2017, se puteau depune dosarele de concurs, deoarece comisiile urmau apoi să se verifice aceste documente, să stabilească cine sunt cei are îndeplinesc condițiile cerute de organizatori, ca pe 22 mai să urmeze concursurile propriu-zise pe cele 10 posturi publicate drept vacante.

Don Quijote atacă!

Între timp, Gigel, un adevărat Don Quijote al administrației motrene, începe să dea semne de trezire. După ce se freacă la ochi, sfătuit prost de apropiați politice, stabilește să atace, în contencios administrativ, hotărârea CL din februarie, fapt care atrage după sine suspendarea concursurilor pentru cele 10 posturi.

Interesant este că Gigel atacă doar hotărârea nr. 36 din 23 februarie 2017 și nu și pe cea din decembrie, unde respectivul a propus ca toate comisiile de concurs să fie stabilite de CL Motru, asta la art.3 al respectivei Hotărâri. Drept urmare, Prefectura Gorj a transmis, cu două săptămâni în urmă, că urmare a demersului lui Jianu, hotărârea din februarie fiind atacată în contencios administrativ, actul în cauză se suspendă de drept până la soluționarea litigiului.

HCL nr. 123 – deblocare posturi Cămin Social

HCL nr. 36 – Regulamentul scoaterii la concurs a posturilor pt. Cămin Social

Vineri cade astfel bomba, candidații la concurs fiind anunțați sec, pe site-ul primăriei, că examenele pentru ocuparea celor 10 posturi nu vor mai avea loc, nefiind anunțată și o dată în care competiția va fi reluată.

Anunt-ConcursCamin0001

Până în iunie aceste posturi trebuiau ocupat, în caz contrar Căminul Social riscă să restituie finanțarea obținută prin ADRSV Oltenia, care avea ca scop, printre altele, și crearea unor noi locuri de muncă. De altfel, pentru plata noilor salariați, administrația locală ar fi necesitat un efort bugetar de 30.000-40.000 de lei lunar, asta doar pentru plata salariilor.

Una dintre candidate, reclamă!

Suspendarea concursurilor nu a fost trecută cu vederea în Motru, mai ales că pentru aceste posturi exaista deja o concurență serioasă, joi fiind depuse peste 50 de dosare de la candidații care aspirau la unul dintre cele 10 posturi de la Căminul Social. De altfel, una dintre candidate, a reclamat evenimentul neplăcut la redacție, rugându-ne să intervenim și să facem public cele petrecute.

,,Vă scriu, cu rugămintea de a scrie un articol pe această temă: La Primaria Motru au fost anunțate concursuri pentru 10 posturi. Vineri, 12.05.2017, după închiderea perioadei de înscriere, cei de la primărie au postat pe sait-ul instituției, la secțiunea posturi vacante că, concursul pentru cele 10 posturi se suspendă, fara să indice și un motiv anume. Mai mult, aceștia nu spun în ce dată se reia concursul. Eu vă rog să intrebați primarul și seful serviciului RUA, pe dl. Păun, și să le cereți punct de vedere oficial, ca să afăm și noi când se reia concursul, data acestuia, și care este motivul oficial pentru care s-a suspendat concursul. Vă rog să mai scrieți în articol că cei de la primărie și-au bătut joc de peste 50 de persoane care s-au înscris pentru posturile vacante, persoane care au cheltuit bani pentru întocmirea documentelor necesare dosarului de înscriere. De asemenea, aceste persoane au citit, s-au pregătit ca mai apoi primăria să-și bată joc de aceste persoane, printre care și subsemnata. De fapt, cred eu, motivul real pentru suspendarea concursului este faptul că primarul Jianu nu a emis deciziile de numire a comisilor pentru susținerea cocnursurilor. Primarul vrea să numească el comisiile pentru susținerea concursului, cu oamenii lui, prin care să aranjeze posturile scoase la concurs pentru cunoștiințele lui. Prin HCL din februarie 2017, CL (Consiliul Local) numise comisiile”, se arată în prima parte a reclamației ajunse la redacție.

Posturi cu dedicație pentru nevasta consilierului liberal Pintea și secretara de la PNL Motru ?!

Femeia continuă revoltată spunând că a și aflat pentru cine ar fi fost pregătite unele dintre posturile respective, blocate în mod suprinzător cu doar două zile în urmă.

,,De exemplu: pentru postul de jurist, scos la concurs, s-a înscris soția consilierului local, PNL, Pintea, cel care în campania de anul trecut a contribuit și a mers cu Jianu la electorat, făcând campanie electorală pentru acesta. Se zvoneste că Jianu vrea să o pună pe această doamnă pe post înlocuindu-i lucrarea după terminarea concursului ori livrându-i respectivei subiectele de concurs, înaintea susținerii probei scrise. Bineânțeles, dacă Jianu, reușește între timp, să-și pună oamenii lui în comisiile de concurs. Pentru acest post s-a mai înscris, de altfel, și fosta secretară de la filiala Motru a PNL, cea care făcea cafeaua la partid, în campanie electorală, lui Jianu”, relatează fosta candidată.

Candidații dau în judecată Primăria Motru!

,,Scrieți că, noi, cei care ne-am înscris la concurs, vom da în judecată primăria în situația în care, în timp scurt, nu se reia susținerea concursului. Noi, cei peste 50 de candidați, nu suntem bătaia de joc a celor din primărie care se luptă să-și impună oamenii în comisii, pentru a aranja posturile scoase la concurs. De asemenea, solicităm explicații clare și un termen cert pentru când se va susține concursul. Vom face și plângere penală! Noi, candidații, nu suntem bătaia de joc a celor de la Primăria Motru( factori de decizie). Pe sait-ul primăriei puteți vizualiza și membrii comisiei pe care Jianu nu-i vrea, la secțiunea hotărâri Consiliul Local – 2017 – HCL nr.36- din 23.02.2017, pentru că sunt PSD sau apropiați PSD. În comisie este președinte Morega, culmea ironiei, șeful poliției publice, Marin Paul, Luca Valeria și secretar Tutilă Ana”, încheie reclamata căreia am decis să-i protejăm identitatea.

Stai liniștit, Jianu lucrează pentru tine..!

 

Pe data de 8 mai, în presa locală, primarul Gigel Jianu dădea asigurări că vor promova concursurile pentru Căminul Social doar cei care merită. „Va fi un concurs corect, transparent, voi înregistra audio-video, nu vreau să existe suspiciuni”, a declarat, cu doar trei zile înainte să suspende concursurile, primarul municipiului Motru. Edilul, după cum bine se observă, nu spune un cuvânt despre faptul că el a blocat concursurile prin atacarea hotărârii 36 în contencios administrativ. În cunoștință de cauză, liberalul Jianu vorbește senin despre corectitudinea unui concurs ,,aranjat,, chiar de persoana sa!

 

 

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Atenție! Alimentarea cu apă va fi sistată astăzi într-un sat din Comuna Bolboși

Primăria Comunei Bolboși informează că, astăzi, 4 martie 2026,...

Sacii Iridex protejează arbuștii ornamentali la Bengești Ciocadia

Un cetățean din comuna Bengești-Ciocadia, Linia Mare, a folosit...

Săptămâna „Școala Altfel” – ”Învățăm să reciclăm!”

La Grădinița cu Program Prelungit Nr. 20, Tg-Jiu, preșcolarii...

ULTIMELE ARTICOLE

Turcinești găzduiește spectacolul folcloric ‘Cântec pentru mama’

Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj și Primăria Comunei...

Atenție! Alimentarea cu apă va fi sistată astăzi într-un sat din Comuna Bolboși

Primăria Comunei Bolboși informează că, astăzi, 4 martie 2026, alimentarea cu apă potabilă va fi întreruptă în satul...

Sacii Iridex protejează arbuștii ornamentali la Bengești Ciocadia

Un cetățean din comuna Bengești-Ciocadia, Linia Mare, a folosit sacii distribuiți de IRIDEX Group Salubrizare, să învelească un...

Săptămâna „Școala Altfel” – ”Învățăm să reciclăm!”

La Grădinița cu Program Prelungit Nr. 20, Tg-Jiu, preșcolarii s-au întâlnit astăzi cu Luis Popa, directorul ADIS- Consiliul...

Lectura în centrul atenției la Școala din Bărbătești

Astăzi, la Școala Gimnazială „Ion Popescu” din Bărbătești, elevii și cadrele didactice au sărbătorit Ziua Națională a Lecturii,...

Cultura gorjeană promovată la Târgul de Turism de la Sofia

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj (CJCPCT Gorj) participă, în perioada 12–14 februarie 2026, la...

Mai puțin de 50 de cetățeni au protestat pentru oprirea căldurii și a apei calde, la Motru

Protest din Motru, unde, de mai bine de o săptămână, localnicii nu au apă caldă și căldură. Furnizarea...

Medic specialist în psihiatrie pediatrică, nou în echipa SJU Târgu Jiu

Cabinetul de Neuropsihiatrie infantilă din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu își extinde echipa medicală...