Comisia de cercetare disciplinară a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și-a finalizat analiza în cazul decesului pacientului de 16 ani care a murit de peritonită, fără să beneficieze de o operație care i-ar fi putut salva viața. În raportul transmis astăzi managerului SJU, medicul chirurg care a refuzat operația pacientului minor scapă de acuzații, în schimb este găsit vinovat pentru mai multe greșeli medicul de urgență care a preluat cazul, mai exact Dr Liliana Puiu Crăciun.
Medicul de urgenţă, potrivit raportului, nu a trecut în fişa pacientului temperatura acestuia, data şi ora solicitării consultului de chirurgie. De asemenea, medicul nu a trecut nici solicitările de consult pentru neurologie şi cardiologie şi nu i-a informat pe medicii de gardă din cele două specialităţi asupra stării pacientului. Managerul spitalului va decide, joi, măsurile disciplinare care se impun, pe baza raportului primit.
Ce a comunicat SJU Târgu Jiu:
“Astăzi, în jurul orei 15:00, managerului unității medicale i-a fost transmis Raportul Comisiei de cercetare disciplinară în cazul pacientului minor decedat în UPU, comisie constituită prin Dispoziția managerului din data de 12.11.2024, (componența comisiei a fost modificată printr-o nouă dispoziție din data 21.11.2024). Comisia de cercetare disciplinară a constatat că doamna dr. C. P. L. V., medic specialist medicină de urgență, angajat al UPU-SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, a încălcat:
„- prevederile art. 51 alin. (4) și alin. (5) din Ordinul nr. 1706/2007, respectiv nu a consemnat în fișa UPU a pacientului DMA, temperatura pacientului, data și ora solicitării consultului de chirurgie, neconsemnând solicitările de consult nici în specialitățile neurologie, cardiologie, neinformând medicii de gardă din cele două specialități aflați într-o altă locație la aproximativ 2 km de UPU, telefonic asupra stării pacientului și solicitarea de efectuare a acestora. Medicii din cele două specialități au declarat că, membrii echipajului SAJ Gorj i-au informat că trebuie să efectueze consulturile.
-prevederile art. 52 alin. (5) din Ordinul nr. 1706/2007, potrivit cărora, „Medicul responsabil de tură şi asistentul responsabil de tură sunt obligaţi să consemneze în raport toate problemele din timpul gărzii care afectează mersul normal al activităţii, indiferent de natura acestora. Medicul-şef al UPU sau CPU va fi informat telefonic dacă problemele apărute sunt sau au fost de natură să pună în pericol viaţa unui pacient sau să afecteze grav funcţionalitatea UPU sau CPU”.
-atribuțiile și sarcinile specifice din fișa postului, la pct. 9: „completează împreună cu restul medicilor de gardă, fișele pacienților aflați în UPU-SMURD și completează toate formularele necesare, în scris sau pe calculator”, atribuție efectuată în mod defectuos, încălcându-se astfel prevederile pct 9 din fișa postului
-atribuțiile prevăzute la pct. 3 din fișa postului, „răspunde de informarea corectă și promptă a medicului responsabil de gardă, a medicului șef sau a locțiitorului acestuia asupra tuturor problemelor ivite în timpul gărzii și care au influență asupra derulării normale a activității, inclusiv cele legate de personal, indiferent dacă au fost rezolvate sau nu”
Medicul responsabil de tură în acea gardă era medicul șef UPU-SMURD, care în declarația prezentată comisiei de cercetare disciplinară a afirmat: Nu am fost solicitata de dr. C. P. L. V. nici din punct de vedere medical si nici administrativ în gestionarea cazului. Având în vedere cele menționate anterior, considerăm că, doamna dr. dr. C. P. L. V. a încălcat prevederile specificate din Ordinul nr. 1706/2007, menționate anterior, precum și cele prevăzute în fișa postului și Regulamentul de Organizare și Funcționare. În urma audierii persoanelor implicate în acordarea asistenței medicale a pacientului, din declarațiile acestora nu au putut fi decelate încălcări ale atribuțiilor din fișa postului și ale legislației în vigoare.Comisia de cercetare disciplinară nu are calitatea de a se pronunța cu privire la cauza decesului, aceasta urmând să fie stabilită și comunicată de SML Gorj, și nici asupra pronunțării cu privire la malpraxis, pentru aceasta existând comisii la nivelul DSP Gorj și Colegiul Medicilor Gorj. De precizat, că în medicină afecțiunile acute, tablourile clinice acute la prezentarea pacientului, nu permit întotdeauna recunoașterea imediată a extensiei finale, a evoluției bolii, în contextul unei prime prezentări de urgență”.În baza Raportului înaintat de către comisia de cercetare disciplinară, managerul unității sanitare va decide, în cursul zilei de mâine, 19.12.2024, măsurile disciplinare care se impun în acest caz”.
Cazul ANDREI
Pacientul de 16 ani, Andrei, a murit după ce a fost ţinut mai multe ore fără a fi operat la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu. Chirurgul Valentin Neagu, care era de gardă, a refuzat intervenţia motivând că nu are specializarea chirurgie pediatrică. Legea prevede că pacienţii cu vârste cuprinse între 15 şi 21 de ani pot primi îngrijiri medicale în orice unitate sanitară, fie că este pentru adulţi sau pediatrică. Medicul a fost amendat de Direcţia de Sănătate Publică cu 300 de lei pentru neaplicarea prevederii legale, însă a refuzat să semneze procesul-verbal încheiat de inspectorii DSP. Medicul de gardă care l-a primit pe copil şi care în trecut a fost găsit vinovat pentru moartea unei paciente a fost, de asemenea. amendat cu 3000 de lei pentru nereguli în foaia de observaţie a pacientului întocmită la unitatea de primiri urgenţe.
Reamintim că adolescentul a ajuns la unitatea medicală împreună cu sora sa în vârstă de 28 de ani, care i-a devenit mamă după ce părinții lor au murit. Băiatul se simțea rău și avea abdomenul întărit. Medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe de la spitalul din Târgu Jiu i-au făcut mai multe investigații, inclusiv o tomografie, indicând că adolescentul are peritonită și necesită operație. Medicul chirurg pediatru era în concediu medical, iar chirurgul care era de gardă a hotărât să nu opereze, ci să îl transfere pe băiat cu ambulanța la spitalul din Craiova. Ambulanţa spitalului nu avea medic, aşa că a fost solicitată o autospecială cu echipaj complet care să vină de la Craiova. După aproape 6 ore după ce a mers la spital, băiatul a murit pe patul de la Unitatea de Primiri Urgenţe, în așteptarea transferului.