16.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 13 septembrie 2025 @ 3:59

Fărcășești: Școala Gimnazială și liceul, deschise cu festivități

Data:

Distribuie știrea pe:

Deschiderea noului an școlar s-a făcut, luni, fără niciun fel de probleme, la Fărcășești unde elevii și părinții s-au putut bucura de festivitățile specifice. 

“Astăzi, Școala Gimnazială “Victor Popescu” și Liceul Roșia-Jiu au marcat începutul noului an școlar, un moment de emoție atât pentru elevi, cât și pentru părinți și cadrele didactice. Chiar dacă acest început este umbrit de situația din învățământ la nivel național, doresc să îi asigur pe toți profesorii și învățătorii că aici, la Fărcășești, școlile noastre vor funcționa în mod normal. Acest lucru este posibil datorită profesionalismului cadrelor didactice, cât și al devotamentului acestora pentru meseria pe care o practică, iar pe această cale vreau să le transmit întreaga mea recunoștință”, a transmis primarul Constantin Drăgoescu. “În calitate de primar, împreună cu întregul Consiliu Local, vă asigur de tot sprijinul nostru. Educația copiilor din comuna noastră este o prioritate, iar datoria noastră este să le oferim condiții cât mai bune pentru a învăța și a se dezvolta. Le urez tuturor elevilor mult succes în noul an școlar și îi felicit pe dascăli pentru munca și răbdarea cu care le îndrumă pașii”, a completat șeful administrației locale din Fărcășești.

 

 

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Cursuri ale unor tineri subofițeri la Garnizoana Târgu Jiu

Tinerii subofițeri din Batalionul 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu” au...

Foto: Două mașini șifonate, în față la Carrefour Târgu Jiu

Accident, în această seară, în fața supermarketului Carrefour Târgu...

ULTIMELE ARTICOLE

Târgu Jiu: Întâlnire a ministrului Justiției cu conducerea Tribunalului Gorj

Radu Marinescu, ministrul Justiției, a venit la Târgu Jiu însoțit de secretarul general adjunct al Ministerului Justiției, gorjeanul...

Cursuri ale unor tineri subofițeri la Garnizoana Târgu Jiu

Tinerii subofițeri din Batalionul 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu” au început cursul de specializare „Lideri de structuri mici” din...

Septuagenar din Berlești, sat Scurt, decedat în urma unui incendiu de vegetație! A fost înconjurat de flăcări

Un incendiu de vegetație uscată a avut loc ieri după amiază,  în satul Scurt, comuna Berlești. Un bătrân...

Foto: Două mașini șifonate, în față la Carrefour Târgu Jiu

Accident, în această seară, în fața supermarketului Carrefour Târgu Jiu, două mașini s-au sifonat destul de serios. O...

Muzică și voie bună la Zilele Comunei Fărcășești

Primăria și Consiliul Local Fărcășești organizează, ca în fiecare an, în ziua de 9 și 10 septembrie ,,Zilele...

Pacientul din Fărcășești internat la ATI, pentru care se inițiase o campanie de donare de sânge, a decedat pe patul de spital

Grigore Bădescu din Fărcășești, ajuns la ATI Târgu Jiu, în stare foarte gravă, familia făcând un apel public...

Accident între un Renault și un TIR, pe Defileul Jiului

Eveniment rutier, în urmă cu scurt timp, pe Defileul Jiului. Un autoturism marca Renault pare că a lovit...