4.8 C
Târgu Jiu
joi, 21 noiembrie 2024 @ 5:51

Amenzi usturătoare, aplicate de către Comisarii Gărzii de Mediu

Data:

Distribuie știrea pe:

Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu a realizat pe parcursul anului 2023, un număr de 157 de inspecții planificate la obiective cu impact semnificativ asupra mediului și un număr de 862 de inspecții neplanificate. Dintre acestea, aproximativ 400 de controale s-au desfășurat pentru verificarea aspectelor semnalate de către cetățeni (petiții).

“Au fost abordate tematici de control în domeniul calității aerului, gestionării deșeurilor, extracției agregatelor minerale, prohibiție, respectării prevederilor legislației în domeniul Echipamentelor Electrice și Electronice(EEE), a compușilor organici volatili, precum și a sistemelor individuale de epurare a apelor, respectiv a operatorilor economici care introduc pe piață lemn și produse din lemn. Ca urmare a acestor controale a fost aplicat un număr de 111 sancțiuni contravenționale în valoare de 2 414 500 lei, în 2 cazuri s-au impus măsuri privind desființarea lucrărilor, iar în 22 de cazuri au fost suspendate activitățile operatorilor economici verificați”, se arată într-un comunicat transmis de Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Ziua Mondială a Bunăvoinței, sărbătorită la Centrul de zi din Rovinari

,,Astăzi beneficiarii noștri din Centrul de zi de socializare...

Marius Negru(PSD): Ne propunem să avem în viitor printre cele mai scăzute prețuri la energie!

Marius Negru este secretar de stat în Ministerul Energiei...

Echipa liberală, față în față cu gorjenii

Candidații Partidului Național Liberal pentru Parlamentul României au prezentat,...

ULTIMELE ARTICOLE

Doar liberalii pot împiedica binomul PSD-AUR 

Înțelegerea PSD-AUR reprezintă un real pericol pentru români în contextul alegerilor din iarnă. Singurii care pot împiedica binomul...

Ziua Mondială a Bunăvoinței, sărbătorită la Centrul de zi din Rovinari

,,Astăzi beneficiarii noștri din Centrul de zi de socializare și petrecere a timpului liber au realizat o activitate...

Marius Negru(PSD): Ne propunem să avem în viitor printre cele mai scăzute prețuri la energie!

Marius Negru este secretar de stat în Ministerul Energiei și candidat PSD la Camera Deputaților. Promovarea investițiilor în...

Echipa liberală, față în față cu gorjenii

Candidații Partidului Național Liberal pentru Parlamentul României au prezentat, în cadrul unui eveniment maraton, transmis de trei posturi...

Mesajul deputatului Claudiu Manta(PSD) pentru tinerii din Gorj

“Dragi tineri, Mă adresez vouă, pentru că mă regăsesc în idealurile și nevoile generației tinere, dar și pentru că...

ISJ Gorj anunță decesul unui cadru didactic

Inspectoratul Școlar Județean Gorj anunță, cu regret, trecerea în neființă a domnului director Schintee Gheorghe, cadru didactic apreciat...

Gorj: Cod galben de ceaţă şi chiciură

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni dimineaţă, avertizări nowcasting cod galben de ceaţă, valabile până la ora...

Weber(PSD) subliniază efortul făcut pentru includerea Ansamblului Monumental Calea Eroilor în UNESCO

Prezența deputatului PSD de Gorj, Mihai Weber, la vârful Comisiei UNESCO, a fost una hotărâtoare pentru județul nostru,...