Un accident în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc, astăzi, pe DN 6. Cinci persoane au fost rănite, fiind transportate la Spitalul municipal Caracal.
Potrivit IPJ Olt, din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate trei autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Fărcașele, județul Olt, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul București și un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 35 de ani, din comuna Fărcașele.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Olt.