16.2 C
Târgu Jiu
joi, 26 septembrie 2024 @ 3:52

Doi deținuți, foști consumatori de droguri și-au spus povestea în fața elevilor

Data:

Distribuie știrea pe:

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj și organizația non-profit Teen Challenge, au desfășurat o activitate informativ-preventivă la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, din municipiul Târgu-Jiu, care a avut ca scop conștientizarea tinerilor asupra riscurilor la care se expun în cazul consumului de substanțe psihoactive.

,,Alături de polițiști la această activitate au participat doi tineri, foști consumatori de substanțe psihoactive, care au luptat și au reușit să iasă din capcana drogurilor. În prezent, cei doi tineri reprezintă organizația Teen Challenge, care își dedică timpul pentru reabilitarea consumatorilor de substanțe psihoactive. Cei doi și-au împărtășit experiența personală cu elevii și le-au vorbit despre cât de ușor au picat în plasa drogurilor, precum și cât de intensă a fost lupta contra acestor substanțe.

Recomandările adresate celor aproximativ 170 de elevi, prezenți la activitate, au fost, printre altele, canalizarea creativității și a inteligenței spre domenii utile pentru viitorul lor și concentrarea activităților pe lucruri benefice unei dezvoltări armonioase.

De precizat este faptul că, un rol important în preîntâmpinarea consumului de droguri sau alcool îl au părinții, care trebuie să-și educe copiii corespunzător, din punct de vedere moral și spiritual, pregătindu-i pentru a face față realităților dure ale vieții.

Atmosfera sănătoasă din familie, dragostea, afecțiunea, comunicarea între părinți și copii, constituie principalul aliat în lupta împotriva acestui flagel.

Menționăm faptul că astfel de activități vor continua și astăzi, în mai multe unități de învățământ din municipiul Târgu Jiu”, a comunicat IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Se închide circulația pe DN67 C

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Gorj anunță că circulația...

Doliu la SJU Târgu-Jiu

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și angajații unității...

Trafic feroviar, oprit între Turceni și Filiași

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat,...

ULTIMELE ARTICOLE

Bărbat de 55 de ani, salvat după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

Pompierii gorjeni au intervenit pentru salvarea unei persoane surprinsă de un mal surpat în Hurezani, comuna Stoina. ,,Bărbatul...

Se închide circulația pe DN67 C

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Gorj anunță că circulația pe drumul național 67C Novaci-Rânca va fi închisă, pe...

Doliu la SJU Târgu-Jiu

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și angajații unității medicale deplâng stingerea din viață a registratorului medical Liviu...

Trafic feroviar, oprit între Turceni și Filiași

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat, duminică seara că, începând cu ora 18:25, traficul feroviar...

Argint pentru o pugilistă de la CSM Târgu Jiu

Mădălina Matraș, tănăra pugilistă legitimată la CSM Târgu Jiu, unde este pregătită de Andrian Motorga, a câștigat medalia...

Pieton accidentat la Drăguțești

Un accident rutier a fost semnalat în urmă cu puțin timp în localitatea Drăguțești. Este vorba deapre un...

Turceni: A căzut de la etajul patru

Polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizaţi prin apelul de urgență 112, de un bărbat, de...

Cheile Galbenului: A făcut AVC în timp ce era cățărat pe un perete la o înălțime de 200 metri

Misiune încheiată cu succes, astăzi, a Salvamont Gorj. Salvamontiștii au reușit să coboare de la o înălțime de...