13.8 C
Târgu Jiu
joi, 16 mai 2024 @ 22:17
Publicitate

Dosar penal pentru un patron din Târgu-Jiu

Data:

Distribuie știrea pe:

În ziua de 9 aprilie 2024, polițiști din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au efectuat verificări pe linia respectării prevederilor O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului, la o societate comercială din Târgu Jiu.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că administratorul societății, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din localitate, a achiziționat în luna martie a anului 2024, 31.550 de kilograme de azotat de amoniu, îngrășământ chimic, pe care l-a depozitat necorespunzător, în aer liber, sub directa acțiune a soarelui, în locuri neprotejate din incinta punctului de lucru, nefiind respectată fișa de securitate a produsului.

În urma inventarierii pentru stabilirea stocului faptic, a rezultat cantitatea de 31.550 de kilograme de azotat de amoniu, îngrășământ chimic, care a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor urmând a fi transferată imediat într-un depozit al societății care respectă condițiile de siguranță.

,,În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate”, a comunicat IPJ Gorj.

 

Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Publicitate

Cauta o stire...

Publicitate

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Publicitate

Nu uita sa citesti

Publicitate

Accident între Arcani și Peștișani

În această după-amiază, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu...

UPU a SJU Târgu Jiu, extinsă și reabilitată cu 8,6 milioane de lei

Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean...

STOINA – Laurențiu ANGHEL, un primar dintre oameni!

Încredere și destoinicie! Aceasta este impresia pe care locuitorii...
Publicitate

ULTIMELE ARTICOLE

Adrian Zorlescu, la concertul coral “Lyra Gorjului”: Sincere felicitări organizatorilor!

Candidatul AUR la Președinția Consiliului Județean Gorj, Adrian Zorlescu, a fost prezent astăzi la concertul coral "Lyra Gorjului",...

Accident între Arcani și Peștișani

În această după-amiază, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 cu privire...

UPU a SJU Târgu Jiu, extinsă și reabilitată cu 8,6 milioane de lei

Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, locaţia din strada Tudor Vladimirescu,...

STOINA – Laurențiu ANGHEL, un primar dintre oameni!

Încredere și destoinicie! Aceasta este impresia pe care locuitorii comunei Stoina o au despre primarul Laurențiu ANGHEL, candidatul...

TÂRGU JIU: Transport în comun modern și infrastructură reabilitată  

Modernizarea transportului în comun reprezintă cea mai eficientă soluție la problemele legate de trafic, din municipiul Târgu Jiu....

SCHELA votează Grigore BUNGET

Localitatea Schela merită un primar gospodar, un om de-al locului, care cunoaște problemele comunității și își dorește să...

Zorlescu(AUR): Gorjenii se confruntă cu lipsa accesului la îngrijire medicală

Caravana medicală AUR ne-a arătat o realitate cruntă: România se confruntă cu o problemă acută în sistemul medical,...

TÂRGU JIU – Parcul din Debarcader va fi reabilitat!

Nevoile târgujienilor sunt prioritatea echipei PSD Târgu Jiu. Reprezentanți ai organizației municipale au mers, marți, în cartierul Debarcader,...