9.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 2 mai 2026 @ 10:51

Alimente neconforme și mizerie. Asta au găsit comisarii CJPC Gorj la mai multe societăți comerciale din județ

Data:

Distribuie știrea pe:

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Gorj, a desfășurat, în perioada 01 martie – 29 martie 2024, o variată activitate de verificare a modului în care operatorii economici respectă legislația în vigoare referitoare la protecția consumatorilor, în conformitate cu tematicile de control stabilite la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și cu cele proprii, dar și ca urmare a cercetării petițiilor primite de la consumatori.

Astfel, în această perioadă au fost efectuate 93 acțiuni de control, iar pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Gorj au aplicat următoarele sancțiuni:

– 45 amenzi contravenționale, în valoare totală de 261 000 lei;

– 43 avertismente;

– oprirea temporară de la comercializare până la remedierea neconformităților pentru produse în valoare de peste 5120 lei;

Principalele nereguli constatate în timpul controalelor, au fost:

practici comerciale înșelătoare, respectiv constatarea unor diferențe între prețurile afișate la raft și casa de marcat;

– nerespectarea normelor de igienă la prestarea serviciilor în saloanele de înfrumusețare;

– comercializarea de butelii GPL de tip aragaz neconforme, la care au fost constatate defecte cauzate de coroziune sau de natură fizică, respectiv deformări permanente;

– nerespectarea condițiilor de păstrare și depozitare pentru diverse produse alimentare;

publicitate înșelătoare;

– deficiențe privind informarea consumatorilor;

– legume și fructe cu modificări organoleptice de alterare.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Plopșoru: Acțiune de informare a Serviciului pentru Protecția Animalelor Aflate în Pericol

Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, din cadrul...

Buget de 2 milioane lei pentru cetățeni la Târgu Jiu! Primăria pregătește proiecte prin bugetare participativă

Primăria Municipiului Târgu Jiu a organizat o dezbatere publică...

Marcel Romanescu: “Pregătim orașul pentru sezonul cald!”. Fântâni arteziene muzicale, în centrul municipiului

Lucrările efectuate în centrul municipiului Târgu Jiu, unele care...

ULTIMELE ARTICOLE

Padeșul, de astăzi, pe harta serviciilor Iridex Group Salubrizare

Începând cu data de 1 mai 2026, operatorul Iridex Group Salubrizare preia serviciul de colectare a deșeurilor menajere...

Plopșoru: Acțiune de informare a Serviciului pentru Protecția Animalelor Aflate în Pericol

Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, din cadrul Consiliul Județean Gorj, a început acțiunea de informare în...

Buget de 2 milioane lei pentru cetățeni la Târgu Jiu! Primăria pregătește proiecte prin bugetare participativă

Primăria Municipiului Târgu Jiu a organizat o dezbatere publică online privind proiectul de buget pentru anul 2026, în...

Marcel Romanescu: “Pregătim orașul pentru sezonul cald!”. Fântâni arteziene muzicale, în centrul municipiului

Lucrările efectuate în centrul municipiului Târgu Jiu, unele care au creat disconfort, încep să se vadă. Așa că...

Restricții de trafic pe strada 1 Decembrie 1918 din Târgu Jiu pe durata lucrărilor

Lucrările de reabilitare a carosabilului continuă pe strada 1 Decembrie 1918, începând cu 20 aprilie 2026, pe tronsonul...

O firmă din Stoina se ocupă de dirigenția de șantier pentru noua grădiniță din comună

Firma Emdemnic SRL din comună Doina se ocupa de dirigenția de sa fier pentru proiectul de realizare a...

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul care a izbucnit astăzi la Termocentrală Rovinari a afectat...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe de casele lor. ACT și Claudiu Richard Târziu critică...