7.6 C
Târgu Jiu
joi, 17 octombrie 2024 @ 1:41

Ales PSRo, ținut ilegal la distanță de scaunul de consilier municipal: ,,O să-i dau în judecată pe cei vinovați pentru că ignoră legea, dar și ordinul prefectului legat de numirea mea”

Data:

Distribuie știrea pe:

Florentina Petrișor, candidat al PSRo la alegerile locale din vara anului trecut, pentru un loc de consilier local la Motru, așteaptă de o lună de zile ca forul de conducere să o numească în postul vacant din CL. Funcția a devenit liberă după ce fostul ocupant, Cristian Rădulescu, a rămas fără sprijinul politic al PSRo Motru. Partidul a nominalizat-o pe Petrișor pentru post, în timp ce Instituția Prefectului Gorj soma, printr-o adresă și un ordin, CL Motru să o valideze în funcție. Cu toate acestea, proiectul de hotărâre privind validarea mandatului Florentinei Petrișor a fost scos de pe ordinea de zi a ședinței ordinare de CL Motru de joi.

La finalul lunii august, președintele PSRo Motru, Ilie Petrescu, îl excludea pe consilierul Rădulescu din partid, în cadrul ședinței Biroului Județean al formațiunii politice gorjene. În locul lui Rădulescu, conform legii, trebuia să acceadă în CL Motru următoarea persoană din lista de aleși ai partidului, care au candidat la scrutinul local din 2016. Prima în listă este Florentina Petrișor, fost consilier local și în mandatul încheiat  în vara anului trecut. Deși validarea mandatului este discutată la ședințele pe comisii, proiectul dispare de pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 28 septembrie, spre surprinderea viitorului consilier. Florentina Petrișor susține că va participa la ședința de CL Motru, de la ora 16.00, așteptând să fie, totuși, validată, atât timp cât scaunul lăsat liber de fostul său coleg nu este ocupat de nimeni.

PSRo a nominalizat-o pe Petrișor!

,,O să-i dau în judecată pe cei vinovați pentru că ignoră legea, dar și adresa prefectului legat de numirea mea în postul liber de consilier local. Voi participa în sală la ședința ordinară și am invitat acolo și reprezentanții Prefecturii Gorj să vadă și dânșii cum se aplică legea în acest for local de conducere. Nu este posibil să aștept aiurea să mi se valideze mandatul și nici ca deciziile luate de PSRo să fie răstălmăcite de liberali”, a spus, revoltată, Florentina Petrișor.

De altfel, prin adresa nr.12919 din 12 septembrie 2017 și prin ordinul 227 din 11 septembrie 2017, Instituția Prefectului Județului Gorj îi cere Primăriei și Consiliului Local Motru să valideze următorul ales al PSRo în funcția vacantă din CL, urmare a pierderii calității de membru al partidului respectiv de către Cristian Rădulescu, postul fiind al candidaților din această organizație.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Liberalii gorjeni, oficial în cursa pentru parlamentare

Echipa liberală din Gorj a depus astăzi dosarele de...

Festival de toamnă la Rovinari

Primăria și Consiliul Local al Orașului Rovinari, în parteneriat...

Accident bizar la Cocoreni

O mașină a ajuns suspendată pe un gard în...

ULTIMELE ARTICOLE

Târgu-Jiu: Cercetat pentru exploatare sexuală a unei femei, în Anglia

La data de 16 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu...

Liberalii gorjeni, oficial în cursa pentru parlamentare

Echipa liberală din Gorj a depus astăzi dosarele de candidatură pentru alegerile parlamentare din decembrie. În democrație este...

Festival de toamnă la Rovinari

Primăria și Consiliul Local al Orașului Rovinari, în parteneriat cu S.C. PROMEDIARECORD SRL, organizează, în perioada 18-20 octombrie...

Accident bizar la Cocoreni

O mașină a ajuns suspendată pe un gard în urma unui accident de circulație produs în localitatea Cocoreni,...

Competiție sportivă la Bălești

Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș” din comuna Bălești a organizat Competiția FOTBALUL-PASIUNEA MEA. Elevii din Ceauru, Bălești și Cornești au...

Festivalul Revive iar la Godinești!

Asociația VICTE organizează, la Godinești, o nouă ediție a Festivalului Revive, un eveniment cultural ce își propune să...

Gabriel Crăc, noul viceprimar al orașului Rovinari!

În cadrul ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local al orașului Rovinari, a fost ales astăzi viceprimar al...

Festivalul Revive revine la Godinești

Asociația VICTE organizează, în Godinești, o nouă ediție a Festivalului Revive, un eveniment cultural ce își propune să...