18.6 C
Târgu Jiu
vineri, 6 septembrie 2024 @ 1:04

Trei răniți în accidentul de la Însurăței

Data:

Distribuie știrea pe:

La data de 29 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Însurăței.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DJ-671-B-Însurăței, a efectuat manevra de întoarcere și mers înapoi, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un alt bărbat, în vârstă de 18 ani, din Motru.

În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a unui pasager, care au fost transportați la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto dețineau premise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În continuare polițiștii efecturează verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Dosar penal pentru cel care a spălat calul la spălătoria auto din Târgu-Jiu

Ca urmare a imaginilor apărute în mass-media cu privire...

Material lemnos, confiscat din două depozite din Novaci și Ciocadia

La data de 4 septembrie 2024, polițiști din cadrul...

Expoziție de grafică, la Galeriile de Artă din Târgu-Jiu

Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România,...

ULTIMELE ARTICOLE

Runcu: Incendiu puternic de vegetație!

Un incendiu puternic de vegetație a izbucnit în localitatea Runcu. Primarul comunei, Adi Cîmpeanu  roagă cetățeni, prin intermediul...

Dosar penal pentru cel care a spălat calul la spălătoria auto din Târgu-Jiu

Ca urmare a imaginilor apărute în mass-media cu privire la un bărbat care spală un cal la o...

Material lemnos, confiscat din două depozite din Novaci și Ciocadia

La data de 4 septembrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci și Serviciului Ordine Publică, în cooperare...

Expoziție de grafică, la Galeriile de Artă din Târgu-Jiu

Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare “Constantin...

Polițist mort într-un accident grav. Bărbatul a încercat să depășească un tir

Grav accident rutier, noaptea trecută, pe DN6. Un polițist al IPJ Mehedinți, în vârstă de 42 de ani...

Tismana: Reținut după ce și-a bătut soția

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați direct de către un tânăr, de 20 de ani,...

Doljean fără permis de conducere, prins de polițiștii din Cărbunești

La data de 03 septembrie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești, în timp ce...

Primarul Mangu a intervenit să stingă un incendiu pe dealul din Bărbătești

Un incendiu a izbucnit, în această seară pe raza localității Bărbătești, primarul Adrian Mangu, personal, alături de pompieri...