Furnizarea apei potabile va fi întreruptă în municipiul Craiova şi alte 20 de localităţi din judeţele Dolj şi Gorj, în perioada 26 februarie – 2 martie, din cauza unor lucrări esenţiale efectuate de Compania de Apă Oltenia (CAO) SA pentru Firul II Isvarna – Craiova, aflat în curs de execuţie în cadrul masterplanului de apă din judeţul Dolj.
Potrivit unui comunicat de presă transmis marţi de companie, alimentarea cu apă potabilă pe aducţiunea Isvarna – Craiova va fi întreruptă la solicitarea antreprenorului SC Construcţii Erbaşu SA, în vederea executării bypass-urilor aferente contractelor CL19 şi CL20, în localităţile Ţânţăreni şi Plopşoru din judeţul Gorj. “Este vorba despre lucrări esenţiale în vederea cuplării Firului I existent cu Firul II, care este în curs de execuţie. În plus, având în vedere că este nevoie să se golească conducta de aducţiune, vor fi executate, în acelaşi timp, lucrări de reparaţii, înlocuire vane şi întreţinere, pe tot traseul aducţiunii. Antreprenorul şi-a luat angajamentul că va avea pregătite echipe astfel încât să se lucreze continuu, 24 de ore din 24, iar până la momentul respectiv se execută activităţile de pregătire pe cele două şantiere. Perioada întreruperii alimentării cu apă este 26 februarie 2024, ora 00,00 – 2 martie 2024, ora 00,00”, se arată în comunicatul de presă.