5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 2 mai 2026 @ 5:00

Ședință de CL de îndată, pentru banii de la UATAA Motru

Data:

Distribuie știrea pe:

Astăzi de la ora 15.30, primarul Cosmin Morega a convocat ședință de îndată, de Consiliul Local. Pe ordinea de zi se regăsea proiectul legat de rectificarea bugetului, cu sumele primite din rezerva Guvernului, în urma solicitării Primăriei Motru pentru pierderile induse, este vorba de 5 milioane de lei, pentru a putea fi alocate SC UATAA. 

Adresa a fost primită ieri și introdusă pe ordinea de zi a ședinței de îndată. De altfel, consilierii locali au aprobat această rectificare ce vizează banii care vor ajunge la UATAA.

Un milion de lei a ajuns în contul uzinei în urmă cu o săptămână din partea primăriei, și reprezintă subvenție în avans, iar la începutul săptămânii viitoare vor intra în cont și cei cinci milioane de lei, necesari pentru achiziționarea de păcură și cărbune pentru ca uzina să funcționeze în condiții normale. Primarul ar fi dorit să facă plata chiar mâine dar UAT-ul ar fi primit o adresă de la instituția prefectului prin care se comunica că hotărârile de CL trebuie să ajungă în maxim cinci zile la instituția prefectului abia apoi mă alte instituții ori terțe persoane, altfel se consideră abuz. Așa că virarea banilor mai așteaptă câteva zile.

Demersul încurcă însă primăriile deoarece au fost dese situațiile când ministerele sau alte instituții au solicitat anumite modificări pentru proiecte în derulare, solicitând hotărârea de CL în aceiași zi. Acest aspect încurcă și intrarea in cont a sumei de cinci milioane de lei la UATAA, care are nevoie ca de aer de acești bani pentru asigurarea combustibilului, plata salariilor și alte cheltuieli.

Toți consilierii au votat proiectul propus de primarul Morega pentru a ajunge acești bani la uzină. Trebuie precizat că banii respectivi au fost obținuți cu greu de la ministrul Ciolacul, în urmă discuțiilor purtate de către deputatul Mihai Weber, la solicitarea primarului de Motru.

 

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Plopșoru: Acțiune de informare a Serviciului pentru Protecția Animalelor Aflate în Pericol

Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, din cadrul...

Buget de 2 milioane lei pentru cetățeni la Târgu Jiu! Primăria pregătește proiecte prin bugetare participativă

Primăria Municipiului Târgu Jiu a organizat o dezbatere publică...

Marcel Romanescu: “Pregătim orașul pentru sezonul cald!”. Fântâni arteziene muzicale, în centrul municipiului

Lucrările efectuate în centrul municipiului Târgu Jiu, unele care...

ULTIMELE ARTICOLE

Padeșul, de astăzi, pe harta serviciilor Iridex Group Salubrizare

Începând cu data de 1 mai 2026, operatorul Iridex Group Salubrizare preia serviciul de colectare a deșeurilor menajere...

Plopșoru: Acțiune de informare a Serviciului pentru Protecția Animalelor Aflate în Pericol

Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, din cadrul Consiliul Județean Gorj, a început acțiunea de informare în...

Buget de 2 milioane lei pentru cetățeni la Târgu Jiu! Primăria pregătește proiecte prin bugetare participativă

Primăria Municipiului Târgu Jiu a organizat o dezbatere publică online privind proiectul de buget pentru anul 2026, în...

Marcel Romanescu: “Pregătim orașul pentru sezonul cald!”. Fântâni arteziene muzicale, în centrul municipiului

Lucrările efectuate în centrul municipiului Târgu Jiu, unele care au creat disconfort, încep să se vadă. Așa că...

Restricții de trafic pe strada 1 Decembrie 1918 din Târgu Jiu pe durata lucrărilor

Lucrările de reabilitare a carosabilului continuă pe strada 1 Decembrie 1918, începând cu 20 aprilie 2026, pe tronsonul...

O firmă din Stoina se ocupă de dirigenția de șantier pentru noua grădiniță din comună

Firma Emdemnic SRL din comună Doina se ocupa de dirigenția de sa fier pentru proiectul de realizare a...

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul care a izbucnit astăzi la Termocentrală Rovinari a afectat...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe de casele lor. ACT și Claudiu Richard Târziu critică...