Social democratele din OFSD Gorj nu au lăsat să treacă aceasta sărbători fără să nu aducă zâmbete și bucurii copiilor din familiile nevoiașe de pe raza celor două municipii din județ. Astfel s-au oferit cadouri la Motru și Târgu Jiu.
“Crăciunul nu este numai despre brad și cadouri de la Moșul, ci și despre empatia cu persoanele cu care soarta a fost mai puțin darnică. OFSD Gorj a mers la mai multe familii din Motru și Târgu Jiu cu posibilități materiale reduse, unde copiii așteptau cu nerăbdare ca magia Crăciunului să-și facă simțită prezența și să-și îndeplinească dorințele de a primi dulciuri și jucării. Părinții, la rândul lor, nu au fost uitați și au primit produse alimentare pentru a le aduce un strop de bucurie în această perioadă specială”, a transmis Anca Bordușanu, președintele OFSD Gorj.
“În aceste momente de generozitate și solidaritate, să ne amintim că adevărata magie a Crăciunului constă în gesturile noastre de iubire și ajutor față de cei aflați în nevoie”, a transmis lideră OFSD.