19.3 C
Târgu Jiu
joi, 5 septembrie 2024 @ 2:52

“Determinații” de la CEO, așteaptă ajutorul PSD Gorj

Data:

Distribuie știrea pe:

Cei 1800 de angajați pe perioadă determinată din cadrul Complexului Energetic Oltenia au intrat în ultima lună de contract. Oamenii așteaptă ca și vara trecută un anunț despre viitorul lor în cadrul companiei energetice.

Liderii de sindicat au anunțat în repetate rânduri că vor face toate demersurile pentru ca salariații să rămână să-și desfășoare activitate la CE Oltenia, însă până în momentul de față, nu s-a luat nicio decizie în privința lor. Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, știe că oamenii au așteptări din partea partidului pe care îl reprezintă, mai ales că și vara trecută, tot social democrații au fost cei care au reușit să le rezolve problemele.

„Să știți că toate au legătură. Cei 1800 de angajați au văzut că au avut un sprijin în parlamentarii Partidului Social Democrat Gorj și pot să spun cu tărie că, datorită nouă, acești oameni și-au păstrat locurile de muncă și oamenii își pun speranțe în noi că putem să rezolvăm această situație. Noi am demonstrat de-a lungul timpului, nu am mers în fața oamenilor cu promisiuni și slogane care nu s-au realizat în timp”, a spus deputatul Partidului Social Democrat Gorj, Mihai Weber.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Polițist mort într-un accident grav. Bărbatul a încercat să depășească un tir

Grav accident rutier, noaptea trecută, pe DN6. Un polițist...

Tismana: Reținut după ce și-a bătut soția

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați...

Doljean fără permis de conducere, prins de polițiștii din Cărbunești

La data de 03 septembrie 2024, polițiști din cadrul...

ULTIMELE ARTICOLE

Expoziție de grafică, la Galeriile de Artă din Târgu-Jiu

Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare “Constantin...

Polițist mort într-un accident grav. Bărbatul a încercat să depășească un tir

Grav accident rutier, noaptea trecută, pe DN6. Un polițist al IPJ Mehedinți, în vârstă de 42 de ani...

Tismana: Reținut după ce și-a bătut soția

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați direct de către un tânăr, de 20 de ani,...

Doljean fără permis de conducere, prins de polițiștii din Cărbunești

La data de 03 septembrie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești, în timp ce...

Primarul Mangu a intervenit să stingă un incendiu pe dealul din Bărbătești

Un incendiu a izbucnit, în această seară pe raza localității Bărbătești, primarul Adrian Mangu, personal, alături de pompieri...

Electrocutat: Polițist de la Ordine și Siguranță Publică din cadrul IPJ Gorj, decedat la doar 43 de ani

IPJ Gorj cât și Sindicatul Polițiștilor Europol anunță decesul unui polițist, la doar 43 de ani. Acesta a...

Cătunele: Explozie urmată de incendiu la o casă de locuit! Doi răniți

La data de 01 septembrie 2024, în jurul orei 14:00, ISU Gorj a fost solicitată să intervină pentru...

Ursoaică cu pui, în apropierea locuințelor din Turcinești!

La data de 01 septembrie 2024, în jurul orei 15:30, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență...