20.6 C
Târgu Jiu
marți, 28 iulie 2026 @ 0:09

Godinești: Școala din Chiliu, desființată!

Data:

Distribuie știrea pe:

Prin intermediul unei firme din Târgu Jiu, autoritatea locală din Godinești a contractat servicii de proiectare, documente și avize privind obiectivul: „Desfiintare clădire școală primară Chiliu, ” și ” Desfiintare partială clădire Scoala Generală Cîlcesti” din com.Godinesti, judetul Gorj”. De altfel autoritatea locală a prevăzut pe lista de investiții a anului în curs pentru desființarea parțială a Școlii Generale Câlcești suma de 132.392 de lei din care 25.410 lei pentru proiectare iar pentru desființarea școlii primare din Chiliu, comuna Godinești sună de 100.943 de lei din care 25.410 lei pentru proiectare.

Aceste investiții se realizează deoarece ambele localuri de școlii nu mai au activitate de ani buni. Asta urmare a depopulării comunei Godineşti, fapt care a dus la desfiinţarea unor unităţi şcolare datorită lipsei efectivelor de elevi. Mai exact, înainte de 1989 s-au desfiinţat şcolile primare cu clasele I-IV din satele Chiliu şi Rătez, în anul 2004 s-au desfiinţat, atât grădiniţa, cât şi şcoala primară cu clase de I-IV de la Pârâu-Vale, apoi, în anul 2008 s-au desfiinţat, atât grădiniţa, cât şi şcoala gimnazială cu clasele I-VIII Câlceşti, pentru ca în anul 2015 să fie desfiinţate, atât grădiniţa, cât şi şcoala primară cu clasele de la I-IV Arjoci.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Primarul Marcel Romanescu, despre copacii căzuți după furtună

Edilitara Public a intervenit rapid pentru a îndepărta efectele...

Dispensarul și primăria din Telești, modernizate și reabilitate, vor fi inaugurate în august

Autoritatea locală din Telești se pregătește să inaugureze, în...

ULTIMELE ARTICOLE

Primăria Drăguțești a apelat la serviciile unei firme de contabilitate

Primăria Drăguțești a scos la licitație serviciile de contabilitate ale UAT-ului, asta după ce instituția a rămas cu...

Primarul Marcel Romanescu, despre copacii căzuți după furtună

Edilitara Public a intervenit rapid pentru a îndepărta efectele furtunii din această seară! O spune chiar primarul municipiului...

Dispensarul și primăria din Telești, modernizate și reabilitate, vor fi inaugurate în august

Autoritatea locală din Telești se pregătește să inaugureze, în luna august, sediul primăriei și cel al dispensarul uman...

Nunta de Aur 2026: Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a participa la evenimentul organizat de Primăria Târgu Jiu!

Împliniți sau ați împlinit anul acesta 50 de ani de căsătorie? Aveți împreună cu soțul/ soția domiciliul în...

Film în Parc, o ediție specială pe Centrul Pietonal din Târgu Jiu!

Zona centrală a municipiului Târgu Jiu a fost plină, joi, o dată cu o nouă ediție a evenimentului...

O nouă ediție a Festivalului Folcloric de Tineret “Nicolae Mischie”, în pregătire la Godinești

Comuna Godinești îmbracă haine de sărbătoare! Asta în perioada 31 iulie-2 august când în localitate este organizat Festivalul...

Două persoane au concurat pentru postul vacant de îngrijitor, la Primăria Drăguțești

Două persoane s-au înscris la concursul pentru ocuparea unui post de îngrijitor, la Primăria Drăguțești. Una a picat...

Primăria Bălești face un studiu de coexistență pentru varianta ocolitoare a localității

O firmă din Târgu Jiu se va ocupa de realizarea studiului de coexistență care va sta la baza...