Hai la Nedeia de Rusalii de la Câlnic! Invitația pentru cetățeni și comercianți, făcută direct de către primarul Vulpe

Data:

Distribuie știrea pe:

Satul Câlnic îmbracă haine de sărbătoare de Rusalii, iar cetățenii dar și comercianții sunt invitați să petreacă Duminică Mare împreună. Autoritatea locală pune, de altfel, la dispoziția comercianților Dumbrava din Câlnic, unde sunt utilitățile necesare și teren cât cuprinde, astfel că cetățenii prezenți sa poată consuma produse specifice unei sărbători tradiționale. Doar pandemia a oprit Nedeia de Rusalii care nu a fost organizată doi ani la rând, în rest, tradiția s-a păstrat, cu sfințenie, în fiecare an. „Invităm, cu drag, cetățenii să participe la Nedeia de Rusalii, dar și comercianții care vor pune la dispoziția celor prezenți mici, bere și alte produse specifice. Locul de organizare al sărbătorii este Dumbrava din Câlnic. Păstrăm tradiția si aducem aproape membrii comunității”, a menționat primarul Dumitru Vulpe, care a adresat o invitație publică tuturor celor care vor să petreacă această zi de sărbătoare în aer liber, într-un loc pitoresc.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Somelier de Grătar: concursul care analizează preferințele pentru vin ale românilor, județ cu județ

Harta preferințelor românilor pentru vinul ce însoțește grătarul începe...

Mesajul primarului Drăgoescu, la deschiderea noului an școlar la Fărcășești: Școala este locul unde vă formați ca oameni!

Primarul comunei Fărcășești, Constantin Drăgoescu, a fost prezent la...

Spectacol deosebit, de Ziua Comunei Fărcășești

Autoritățile pregătesc un spectacol de muzică populară, cu interpreți...

ULTIMELE ARTICOLE

La Vatră, o nouă experiență pe Tărâmul Cerbilor de la Turceni

UNIC: Trei zile în care nu se stinge focul, în perioada 2-4 octombrie 2026! “La Vatră”, prima ediție...

Somelier de Grătar: concursul care analizează preferințele pentru vin ale românilor, județ cu județ

Harta preferințelor românilor pentru vinul ce însoțește grătarul începe să prindă contur, iar rezultatele de până acum sunt...

Mesajul primarului Drăgoescu, la deschiderea noului an școlar la Fărcășești: Școala este locul unde vă formați ca oameni!

Primarul comunei Fărcășești, Constantin Drăgoescu, a fost prezent la descinderea noului an școlar, unitățile fiind reabilitate și modernizate,...

Spectacol deosebit, de Ziua Comunei Fărcășești

Autoritățile pregătesc un spectacol de muzică populară, cu interpreți îndrăgiți, de Ziua Comunei Fărcășești! Constantin Enceanu, Dumitru Vasilescu,...

Eveniment cultural inedit, la Masa Tăcerii din Târgu Jiu

Masa Tăcerii devine Masa Lecturii. Cărturești celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși printr-un eveniment...

Parcări Târgu Jiu, o aplicație utilă pentru municipiu! Primarul Romanescu: “ Oferă disponibilitate în timp real”!

Aplicație utilă pentru municipiu-“Parcări Târgu Jiu”, cu ajutorul căreia găsiți rapid locuri de parcare libere în oraș. Chiar...

O firmă din Târgu Jiu va moderniza sistemul de alimentare cu energie electrică a stației din Valea cu Apă

Autoritatea locală din Fărcășești a scos la licitație proiectarea și execuția proiectului de  „Modernizare a sistem de alimentare...

Primăria Târgu Jiu a afișat primele două liste cu beneficiarii locuințelor sociale din zona Narcise

Primăria Târgu Jiu începe procedura de repartizare a celor 196 de locuințe sociale construite în cartierul Narciselor. Lista...