20.8 C
Târgu Jiu
vineri, 15 mai 2026 @ 17:53

Târgu Jiu, pe locul 2 în competiția „Destinația Anului 2026″! A fost votat de 450.000 de români

Data:

Distribuie știrea pe:

Municipiul Târgu Jiu a fost premiat cu locul 2 la categoria Landmarks în cadrul celei mai importante competiții de turism din România “Destinația Anului 2026”. Premiul a fost înmânat viceprimarului Adrian-Marcel Tudor-Drăghici, cel care a reprezentat orașul la evenimentul de gală. Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși, alcătuit din Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului este recunoscut la nivel mondial ca unul dintre cele mai importante capodopere ale artei moderne. Realizat de marele sculptor Constantin Brâncuși în 1937-1938, ansamblul trasează un parcurs simbolic prin inima orașului, unde arta, memoria colectivă și spațiul urban se contopesc într-o experiență greu de egalat.

„Este o confirmare a ceea ce gorjenii știu de mult timp. Târgu Jiul are unul dintre cele mai valoroase repere culturale nu doar din România, ci din întreaga lume”, a transmis viceprimarul Adrian-Marcel Tudor-Drăghici în cadrul festivității de premiere.

Competiția Destinația Anului reunește sute de destinații turistice din toată țara, evaluate prin votul publicului și al specialiștilor, 450.000 de oameni au votat în această ediție. În categoria Landmarks, Ansamblul Brâncuși a reușit să devanseze obiective emblematice din Brașov, Iași sau București… o performanță pe măsura unui oraș cu o istorie excepțională.

„Acest premiu este, deopotrivă, o recunoaștere și o obligație. Patrimoniul cultural al Târgu Jiului merită toată atenția și grija noastră pentru a fi împărtășit lumii așa cum se cuvine”, a mai afirmat viceprimarul Adrian Tudor.

Un rezultat ca acesta se construiește împreună. Mulțumim partenerilor din domeniul HoReCa, instituțiilor de cultură din județ, Consiliului Județean Gorj, principalul nostru partener, și Centrului de Cercetare și Documentare Constantin Brâncuși, fără de care această recunoaștere nu ar fi fost posibilă.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Noua organigramă a trecut la Bălești! Primarul Ungureanu a renunțat și la consilierul personal

Două posturi vacante de referent la Primăria Bălești a dispărut din noua organigramă subțiată a UAT-ului situat la...

Primăria Turcinești vrea să reabiliteze biserica monument istoric din Cartiu

Primăria Turcinești a scos la licitație, în această lună, serviciul de expertiză tehnică pentru clădirea monument istoric din...

Padeșul, de astăzi, pe harta serviciilor Iridex Group Salubrizare

Începând cu data de 1 mai 2026, operatorul Iridex Group Salubrizare preia serviciul de colectare a deșeurilor menajere...

Pompe de căldură, în 50 de gospodării vulnerabile din comuna Telești

O firmă din Mehedinți va realiza un studiu de fezabilitate pentru primăria Telești, privind realizarea unor pompe de...

Parcare modernă la noua sală de sport din Câlnic

CNI a recepționat, în noiembrie, lucrările la noua sală de sport la Câlnic. Investiția se va bucura și...

Noua grădiniță din Câlnic, un proiect finalizat până la începutul anului școlar viitor

Noua grădiniță din Câlnic, proiect finanțat prin PNDL2 dar la care constructorul a renunțat, asta după ce a...

Plopșoru: Acțiune de informare a Serviciului pentru Protecția Animalelor Aflate în Pericol

Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, din cadrul Consiliul Județean Gorj, a început acțiunea de informare în...