10.3 C
Târgu Jiu
vineri, 1 mai 2026 @ 12:16

Viceprimarul de Uricani, decedat astăzi, este fiul al satului Pajiștele! Mesajul primarului Deteșan

Data:

Distribuie știrea pe:

Corneliu Braia, un veteran al administrației locale din Uricani, acesta îndeplinind al șaselea mandat consecutiv în funcția de viceprimar al acestui oraș hunedorean, a fost găsit, astăzi, mort în casă. Vestea tragică a ajuns însă până în Gorj, la Schela, locul de unde se trăgea viceprimarul. De altfel, locuința primarului comunei Schela, Constantin Gabriel Deteșan, se afla la doar câteva case de casa părintească a vicelui Braia, în satul Pajiștea. Mama viceprimarului încă trăiește, spune îndurerat primarul comunei Schela care dezvăluie că avea un drum de facut la CNI chiar cu viceprimarul de la Uricani, deoarece ambii și-au propus să găsească fondurile necesare pentru repararea drumul spre locuința familiei Braia.

„Nu îmi vine să cred! Am aflat astăzi despre acest deces neașteptat al domnului viceprimar de la Uricani. Era un om deosebit, venea la fiecare două zile la Schela, locuința mamei sale fiind la câteva case de a mea. Mama dansului este foarte în vârstă dar acesta avea grijă mare de dumneaei. A fost un om, cu adevărat, bun. Trecea la fel de des și pe la mine pe acasă, discutam mult, avea foarte multă experiență în administrația publică și mi-a dat foarte multe sfaturi prețioase. Regret că nu am mai apucat să parcurgem împreună un drum până la București, la CNI, pentru că ne-am propus să găsim soluții pentru a asfalta drumul care duce și spre locuința mamei sale. Din păcate nu am mai apucat .. Condoleanțe familiei îndoliate, comunitatea noastră din Schela a pierdut un om, cu adevărat, valoros. Sincere regrete”, a declarat primarul Deteșan.

Reamintim că viceprimarul Corneliu Braia, în vârstă de 64 de ani, a fost găsit decedat, în urmă cu câteva ore, în locuința sa din județul vecin. Autoritățile au intrat în locuință după ce acesta nu a răspuns la telefon, fiind singur acasă, soția sa fiind plecată din localitate. Echipajele de intervenție au constatat decesul.

Corneliu Braia, potrivit presei locale din judetul vecin, a fost cel mai longeviv viceprimar în funcție din Valea Jiului, cunoscut pentru devotamentul său față de comunitate și implicarea constantă în problemele orașului. Reputația sa de om dedicat și responsabil îl transformă într-o figură respectată în administrația locală. Orașul și comunitatea locală din Uricani își exprimă, de asemenea, regretul profund pentru pierderea vicelui cu origini gorjenești.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Plopșoru: Acțiune de informare a Serviciului pentru Protecția Animalelor Aflate în Pericol

Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, din cadrul...

Buget de 2 milioane lei pentru cetățeni la Târgu Jiu! Primăria pregătește proiecte prin bugetare participativă

Primăria Municipiului Târgu Jiu a organizat o dezbatere publică...

Marcel Romanescu: “Pregătim orașul pentru sezonul cald!”. Fântâni arteziene muzicale, în centrul municipiului

Lucrările efectuate în centrul municipiului Târgu Jiu, unele care...

ULTIMELE ARTICOLE

Padeșul, de astăzi, pe harta serviciilor Iridex Group Salubrizare

Începând cu data de 1 mai 2026, operatorul Iridex Group Salubrizare preia serviciul de colectare a deșeurilor menajere...

Plopșoru: Acțiune de informare a Serviciului pentru Protecția Animalelor Aflate în Pericol

Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, din cadrul Consiliul Județean Gorj, a început acțiunea de informare în...

Buget de 2 milioane lei pentru cetățeni la Târgu Jiu! Primăria pregătește proiecte prin bugetare participativă

Primăria Municipiului Târgu Jiu a organizat o dezbatere publică online privind proiectul de buget pentru anul 2026, în...

Marcel Romanescu: “Pregătim orașul pentru sezonul cald!”. Fântâni arteziene muzicale, în centrul municipiului

Lucrările efectuate în centrul municipiului Târgu Jiu, unele care au creat disconfort, încep să se vadă. Așa că...

Restricții de trafic pe strada 1 Decembrie 1918 din Târgu Jiu pe durata lucrărilor

Lucrările de reabilitare a carosabilului continuă pe strada 1 Decembrie 1918, începând cu 20 aprilie 2026, pe tronsonul...

O firmă din Stoina se ocupă de dirigenția de șantier pentru noua grădiniță din comună

Firma Emdemnic SRL din comună Doina se ocupa de dirigenția de sa fier pentru proiectul de realizare a...

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul care a izbucnit astăzi la Termocentrală Rovinari a afectat...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe de casele lor. ACT și Claudiu Richard Târziu critică...