Tradiția colindului, păstrată cu mândrie în comunitatea noastră, anunță autoritatea locală care astăzi a primit colindătorii in incinta instituției.
“Astăzi, Primăria Comunei Săulești a fost gazda unui moment deosebit, prilejuit de vizita colindătorilor care ne-au trecut pragul îmbrăcați în straie populare autentice, aducând cu ei frumusețea obiceiurilor strămoșești și vestea Nașterii Domnului. Prin glasurile lor, colindele au umplut clădirea primăriei de emoție, bucurie și spiritul autentic al sărbătorilor de iarnă. Astfel de momente ne reamintesc cât de important este să păstrăm și să transmitem mai departe tradițiile care definesc identitatea comunității noastre și ne apropie unii de alții. Le mulțumim colindătorilor pentru dăruire, pentru respectul față de portul popular și pentru că au adus lumină și speranță în sufletele noastre”, a anunțat autoritatea locală.
De altfel, Primăria Comunei Săulești a achiziționat 160 de pachete cu dulciuri pentru școlarii și preșcolarii comunei, acestea fiind oferite înainte de Crăciun.
