Noua administrație locală din comuna Scoarța a reușit performanța de a realizat, în extrem de scurt timp, două proiecte de mare importanță pentru localitate. Este vorba despre proiectele de modernizare a două comine culturale, aflate în paragină, în satele Bobu și Budieni. Deja, pentru clădirea din Bobu s-a semnat contractul de finanțare, fiind vorba de aproximativ 220.000 de euro fără TVA, bani care urmează să ajungă în comună, fondurile fiind de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale(AFIR), în timp ce pentru investiția de la Budieni încă se așteaptă aprobarea. În ce privește căminul similar din Scoarța, pentru acesta s-a depus un proiect încă din 2013 pe Compania Națională de Investiții(CNI), așteptându-se și de aici finanțarea.
Primarul Ion Stamatoiu a convins Consiliu Local Scoarța că reabilitarea și modernizarea căminelor culturale ale comunei sunt vitale pentru comunitate. Proiectele s-au făcut astfel la foc automat iar două s-au depus pe AFIR, în timp ce un altul se afla deja de trei ani pe masa CNI. Proiectul pentru modernizarea și reabilitarea Căminului Cultural Bobu a primit deja aprobarea de la AFIR, contractul de finanțare fiind semnat deja, luna trecută, de către edilul Stamatoiu. ,, Am semnat contractul de aproape un sfert de milion de euro pentru căminul cultural de la Bobu. Urmează să scoatem lucrarea la licitație, și așteptăm, din zi în zi, ca și proiectul pentru căminul de la Budieni să primească undă verde de la AFIR. Este oricum o chestiune de zile, deoarece sunt convins că vom lua tot atâția bani și pentru acestă investiție”, a declarat primarul Ion Stamatoiu. De altfel, edilul local a anunțat deja localnicilor viitoarea investiție de la Budieni, la deschiderea noului an de învățământ. Căminul Cultural Budieni a fost construit în jurul anului 1960.