5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 2 mai 2026 @ 2:56

Mascații, în activitate de Sf.Gheorghe: Șase percheziții domiciliare și la cabinetele unor medici din cadrul SJU Târgu Jiu

Data:

Distribuie știrea pe:

Șase percheziții au fost realizate de oamenii legii, în această dimineață, în Târgu Jiu. Au fost vizate, de Sfântul Gheorghe, locuințele și cabinetele unor medici, membri într-o comisie psihiatrică. Nu s-au operat rețineri. 

În cursul lunii februarie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual. Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit că în luna ianuarie a anului 2025, ar fi fost constituită o comisie medicală, în vederea întocmirii unui raport de expertiză psihiatrică, ocazie cu care ar fi consemnat date ce nu ar fi corespunzătoare cu realitatea, cu scopul de a fi folosit de o terță persoană în interese proprii.

La data de 23 aprilie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au efectuat două percheziții la cabinete de specialitate din cadrul unui spital din Târgu Jiu, o percheziție la un cabinet privat cu specific medical și alte 3 percheziții la domiciile persoanelor bănuite de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și instigare la abuz în serviciu și fals intelectual.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat documente și înscrisuri de interes pentru cauză. Cercetările sunt continuate de polițiști, anunță IPJ Gorj.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Plopșoru: Acțiune de informare a Serviciului pentru Protecția Animalelor Aflate în Pericol

Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, din cadrul...

Buget de 2 milioane lei pentru cetățeni la Târgu Jiu! Primăria pregătește proiecte prin bugetare participativă

Primăria Municipiului Târgu Jiu a organizat o dezbatere publică...

Marcel Romanescu: “Pregătim orașul pentru sezonul cald!”. Fântâni arteziene muzicale, în centrul municipiului

Lucrările efectuate în centrul municipiului Târgu Jiu, unele care...

ULTIMELE ARTICOLE

Padeșul, de astăzi, pe harta serviciilor Iridex Group Salubrizare

Începând cu data de 1 mai 2026, operatorul Iridex Group Salubrizare preia serviciul de colectare a deșeurilor menajere...

Plopșoru: Acțiune de informare a Serviciului pentru Protecția Animalelor Aflate în Pericol

Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, din cadrul Consiliul Județean Gorj, a început acțiunea de informare în...

Buget de 2 milioane lei pentru cetățeni la Târgu Jiu! Primăria pregătește proiecte prin bugetare participativă

Primăria Municipiului Târgu Jiu a organizat o dezbatere publică online privind proiectul de buget pentru anul 2026, în...

Marcel Romanescu: “Pregătim orașul pentru sezonul cald!”. Fântâni arteziene muzicale, în centrul municipiului

Lucrările efectuate în centrul municipiului Târgu Jiu, unele care au creat disconfort, încep să se vadă. Așa că...

Restricții de trafic pe strada 1 Decembrie 1918 din Târgu Jiu pe durata lucrărilor

Lucrările de reabilitare a carosabilului continuă pe strada 1 Decembrie 1918, începând cu 20 aprilie 2026, pe tronsonul...

O firmă din Stoina se ocupă de dirigenția de șantier pentru noua grădiniță din comună

Firma Emdemnic SRL din comună Doina se ocupa de dirigenția de sa fier pentru proiectul de realizare a...

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul care a izbucnit astăzi la Termocentrală Rovinari a afectat...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe de casele lor. ACT și Claudiu Richard Târziu critică...