10.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 18 aprilie 2026 @ 2:58

Primarul comunei Bolboși promite deschidere totală a instituției publice în fața cetățenilor

Data:

Distribuie știrea pe:

Gheorghe Stioclei, noul primar al comunei Bolboși, schimbă politică publică a instituției practicată până acum în raport cu cetățeanul. Primarul PSD anuntă, public că își declară întreaga disponibilitate pentru ca Primăria şi Consiliul Local să devină parteneri de dialog cu locuitorii comunei. 

“Ne dorim să venim în sprijinul cetățenilor, oferindu-le dreptul la informația produsă și gestionată de administrația public locală și în același timp să fim o fereastră deschisă permanent tuturor celor ce vor să ne cunoască comuna și pe noi”, transmite noul primar în mesajul adresat pe site-ul instituției publice. Iar șeful administrației publice locale nu se oprește aici: “ca primar, îmi declar întreaga disponibilitate pentru ca Primăria şi Consiliul Local să devină parteneri de dialog cu locuitorii în slujba cărora îmi desfăşor întreaga activitate. Vă invit deci, cetăţeni ai comunei, să faceţi aprecieri şi propuneri privind dezideratele de viitor, iar noi le vom analiza cu mare atenţie şi ne vom strădui să le punem în practică în folosul comunităţii noastre”.

Gheorghe Știoclei are un mesaj și pentru cei care vor sa cunoscă comuna prin intermediul informațiilor publice oferite de primărie.

“Pe dumneavoastră, oaspeţii noştri, vă invităm să ne cunoaşteţi tradiţiile, să ne înţelegeţi modul de viaţă, să ne fiţi alături la sărbători, să edificăm împreună viitorul. Sper că această vizită vă va trezi interesul şi vă veţi convinge de facilităţile şi oportunităţile de dezvoltare oferite de comuna noastră, invitîndu-vă să fiţi partenerii noştri. Mulțumesc, în numele locuitorilor, vizitatorilor din țară și din străinătate pentru că ați avut curiozitatea și dorința de a afla cât mai multe despre noi, gândindu-vă poate, că veți descoperi oportunități de afaceri de orice natură; să sperăm că vă vor îndemna să investiți în comuna noastră, asigurându-vă cu responsabilitate de existența unei administrații publice locale deschise și transparente”, a conchis primarul de Bolboși.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe...

ULTIMELE ARTICOLE

O firmă din Stoina se ocupă de dirigenția de șantier pentru noua grădiniță din comună

Firma Emdemnic SRL din comună Doina se ocupa de dirigenția de sa fier pentru proiectul de realizare a...

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul care a izbucnit astăzi la Termocentrală Rovinari a afectat...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe de casele lor. ACT și Claudiu Richard Târziu critică...

Primarul Romanescu a făcut două propuneri pentru titlul de “Cetățean de Onoare” al municipiului Târgu Jiu: Mario Scurtu și Mark Ilieș

Doi tineri care s-au remarcat prin rezultate educaționale deosebite, unul fiind admis la la prestigioasa Universitate Harvard iar...

Sărbătorile schimbă programul pentru ridicarea deșeurilor

Având în vedere apropierea Sărbătorilor Pascale, programul de colectare a deșeurilor se modifică temporar în mai multe unități...

Drăguțești: Au început lucrările în satul Dâmbova, pentru introducerea rețelei de gaze

Vești bune pentru locuitorii satului Dâmbova din comună Drăguțești. La finalul lunii martie au debutat lucrările pentru introducerea...

Profesorul Dan Șalapa, în prefața volumului ”Nemuritoare povești de pe cele 11 văi ale Gorjului”: Nemurirea este o formă de viață a artistului!

Cel de-al patrulea volum al artistului Doru Dădălau, "Nemuritoare povești de pe cele 11 văi ale Gorjului”, al...

Acțiunea Conservatoare România: Marșul pentru Viață și mesajul „Basarabia e România”, două acțiuni, un singur crez!

Acțiunea Conservatoare România, condusă de Claudiu Richard Târziu, transmite un mesaj puternic prin Marșul pentru Viață și comemorarea...