Majorarea normei de hrană pentru polițiștii locali din Crasna, proiect aprobat de primarul comunei, Aurel Vamvu, nu a trecut de votul a șase consilieri care formează Opoziția din Consiliul Local. Primarul PSD ceruse ca norma de hrană să crească la 48 de lei/ zi și la 5 lei pentru polițiștii care lucrează în ture ori în schimburi. Șase consilieri nu au aprobat proiectul, printre ei fiind și unul de la AUR care ceruse desființarea Poliției Locale Crasna.

