8.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 18 aprilie 2026 @ 4:12

Dr.Delia Paicu a trecut la cele veșnice! Conducea Laboratorul DELMED din Târgu Jiu

Data:

Distribuie știrea pe:

Doctorita Delia Paicu a trecut la cele veșnice. Avea 80 de ani dar a reușit să își continue activitatea de medic de laborator, în privat, acesta conducând laboratorul privat DELMED din municipiu. Conducerea Colegiului Medicilor Gorj a transmis un pios omagiu pentru Dr Delia Paicu.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și angajații unității medicale transmit și ei condoleanțe familiei doamnei doctor Paicu Delia, plecată prea devreme spre Cer.

“Doctorul Delia Paicu, medic specialist medicină de laborator, a lucrat vreme de peste 18 de ani la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, fiind un profesionist apreciat atât de colegi, cât și de pacienți. Colegii își amintesc cu mare respect și considerație despre doamna doctor Paicu, un om deosebit care iubea medicina și care și-a ales această meserie din dragoste pentru oameni și știință. După plecarea din unitatea noastră medicală, doamna doctor a continuat activitatea medicală în mediul privat, unde s-a bucurat de aceeași apreciere din partea pacienților.Sincere condoleanțe familiei îndoliate!” este mesajul posta pe pagina de socializare a SJU Târgu Jiu.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe...

ULTIMELE ARTICOLE

O firmă din Stoina se ocupă de dirigenția de șantier pentru noua grădiniță din comună

Firma Emdemnic SRL din comună Doina se ocupa de dirigenția de sa fier pentru proiectul de realizare a...

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul care a izbucnit astăzi la Termocentrală Rovinari a afectat...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe de casele lor. ACT și Claudiu Richard Târziu critică...

Primarul Romanescu a făcut două propuneri pentru titlul de “Cetățean de Onoare” al municipiului Târgu Jiu: Mario Scurtu și Mark Ilieș

Doi tineri care s-au remarcat prin rezultate educaționale deosebite, unul fiind admis la la prestigioasa Universitate Harvard iar...

Sărbătorile schimbă programul pentru ridicarea deșeurilor

Având în vedere apropierea Sărbătorilor Pascale, programul de colectare a deșeurilor se modifică temporar în mai multe unități...

Drăguțești: Au început lucrările în satul Dâmbova, pentru introducerea rețelei de gaze

Vești bune pentru locuitorii satului Dâmbova din comună Drăguțești. La finalul lunii martie au debutat lucrările pentru introducerea...

Profesorul Dan Șalapa, în prefața volumului ”Nemuritoare povești de pe cele 11 văi ale Gorjului”: Nemurirea este o formă de viață a artistului!

Cel de-al patrulea volum al artistului Doru Dădălau, "Nemuritoare povești de pe cele 11 văi ale Gorjului”, al...

Acțiunea Conservatoare România: Marșul pentru Viață și mesajul „Basarabia e România”, două acțiuni, un singur crez!

Acțiunea Conservatoare România, condusă de Claudiu Richard Târziu, transmite un mesaj puternic prin Marșul pentru Viață și comemorarea...