La data de 16 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, efectuează 3 percheziții, în municipiile Târgu Jiu și Craiova, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și spălare a banilor.
Investigațiile desfășurate au relevat faptul că, în perioada 2015 – martie 2023, o persoană, de 30 de ani, ar fi recrutat, prin metoda „loverboy”, o persoană vătămată majoră, pe care ar fi exploatat-o sexual, determinând-o să continue practicarea prostituției pe teritoriul Marii Britanii, în orașele Gloucester și Bristol.
Banii obținuți de victimă ar fi fost însușiți de către persoana cercetată, care, în perioada 2021-2023, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ar fi disimulat adevărata natură a provenienței banilor, achiziționând și construind imobile pe numele membrilor familiei.
Bunurile ar fi fost înstrăinate, ulterior, prin persoane interpuse.
Totodată, au fost emise 3 mandate de aducere, audierile fiind desfășurate la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj, precum și al comisarilor din cadrul Gărzii de Mediu Gorj.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.