8.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 18 aprilie 2026 @ 8:13

Primăria Târgu-Jiu a semnat contractul de finanțare pentru Terminalul de transport

Data:

Distribuie știrea pe:

Primăria Târgu-Jiu a semnat încă un contract, finanțat cu bani europeni. Este vorba despre construirea unui terminal multimodal și bază park & ride în zona CET.

Potrivit primarului municipiului Târgu-Jiu Marcel Romanescu: Investiția presupune: amenajare parcare (inclusiv spații verzi și vegetație estetică), cu dotări moderne, care vor asigura atât confortul cetățenilor, cât și siguranța vehiculului parcat, fiind dotată cu urmatoarele facilități: Sistem de control automat al accesului; Soluție electronică de taxare, cu facilități de plată multiple integrată cu sistemul de transport public, astfel încât să permită tarifarea preferențială pentru cei care utilizeaza parcarea în regim de park&ride;  Supraveghere video locală; Parcarea va fi îngrădită corespunzator, din motive de siguranță, dar și pentru dirijarea corectă și sigură a fluxurilor de vehicule și pietoni.

Obiectivul are menirea să încurajeze folosirea transportului în comun sau a mijloacelor alternative de transport, adresându-se, în special, persoanelor care vin în oraș cu autoturismele personale, creând aglomerație în trafic și ocupând locurile de parcare existente. Li se oferă astfel posibilitatea să parcheze în siguranță și să se deplaseze către locul de muncă sau în diverse zone ale municipiului folosind transportul în comun sau mijloace alternative de transport.

Valoarea proiectului  se ridică la 9,6 milioane de euro.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe...

ULTIMELE ARTICOLE

O firmă din Stoina se ocupă de dirigenția de șantier pentru noua grădiniță din comună

Firma Emdemnic SRL din comună Doina se ocupa de dirigenția de sa fier pentru proiectul de realizare a...

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul care a izbucnit astăzi la Termocentrală Rovinari a afectat...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe de casele lor. ACT și Claudiu Richard Târziu critică...

Primarul Romanescu a făcut două propuneri pentru titlul de “Cetățean de Onoare” al municipiului Târgu Jiu: Mario Scurtu și Mark Ilieș

Doi tineri care s-au remarcat prin rezultate educaționale deosebite, unul fiind admis la la prestigioasa Universitate Harvard iar...

Sărbătorile schimbă programul pentru ridicarea deșeurilor

Având în vedere apropierea Sărbătorilor Pascale, programul de colectare a deșeurilor se modifică temporar în mai multe unități...

Drăguțești: Au început lucrările în satul Dâmbova, pentru introducerea rețelei de gaze

Vești bune pentru locuitorii satului Dâmbova din comună Drăguțești. La finalul lunii martie au debutat lucrările pentru introducerea...

Profesorul Dan Șalapa, în prefața volumului ”Nemuritoare povești de pe cele 11 văi ale Gorjului”: Nemurirea este o formă de viață a artistului!

Cel de-al patrulea volum al artistului Doru Dădălau, "Nemuritoare povești de pe cele 11 văi ale Gorjului”, al...

Acțiunea Conservatoare România: Marșul pentru Viață și mesajul „Basarabia e România”, două acțiuni, un singur crez!

Acțiunea Conservatoare România, condusă de Claudiu Richard Târziu, transmite un mesaj puternic prin Marșul pentru Viață și comemorarea...