24.4 C
Târgu Jiu
duminică, 14 septembrie 2025 @ 16:45

Impact între două autoturisme, în urma neacordării de prioritate

Data:

Distribuie știrea pe:

Accident în Craiova, în după-amiaza zilei de 20 august. O femeie, în vârstă de 37 de ani, care conducea pe strada Râului, a fost rănită, după ce un alt autoturism nu i-a acordat prioritate.

Potrivit IPJ Dolj, la fața locul evenimentului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că un tânăr de 31 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tabaci, la intersecţia cu strada Râului, nu ar fi acordat prioritate de trecere, unui autoturism condus de o femeie de 37 de ani, din Craiova.

Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conştientă şi cooperantă. Conducătorii auto a fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatatele fiind negative.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a transmis IPJ Dolj.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Accident la Cârbești, mașină scoasă din decor

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu...

Târgu Jiu: Întâlnire a ministrului Justiției cu conducerea Tribunalului Gorj

Radu Marinescu, ministrul Justiției, a venit la Târgu Jiu...

Cursuri ale unor tineri subofițeri la Garnizoana Târgu Jiu

Tinerii subofițeri din Batalionul 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu” au...

ULTIMELE ARTICOLE

Remiză albă la Drăguțești!

Fotbaliștii de la Știința Drăguțești au jucat astăzi, pe teren propriu, primul meci din prima etapă din Campionatul...

Accident la Cârbești, mașină scoasă din decor

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu scurt timp, pe raza comunei Drăguțești, la Cârbești. Un...

Târgu Jiu: Întâlnire a ministrului Justiției cu conducerea Tribunalului Gorj

Radu Marinescu, ministrul Justiției, a venit la Târgu Jiu însoțit de secretarul general adjunct al Ministerului Justiției, gorjeanul...

Cursuri ale unor tineri subofițeri la Garnizoana Târgu Jiu

Tinerii subofițeri din Batalionul 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu” au început cursul de specializare „Lideri de structuri mici” din...

Septuagenar din Berlești, sat Scurt, decedat în urma unui incendiu de vegetație! A fost înconjurat de flăcări

Un incendiu de vegetație uscată a avut loc ieri după amiază,  în satul Scurt, comuna Berlești. Un bătrân...

Foto: Două mașini șifonate, în față la Carrefour Târgu Jiu

Accident, în această seară, în fața supermarketului Carrefour Târgu Jiu, două mașini s-au sifonat destul de serios. O...

Fărcășești: Școala Gimnazială și liceul, deschise cu festivități

Deschiderea noului an școlar s-a făcut, luni, fără niciun fel de probleme, la Fărcășești unde elevii și părinții...