23.7 C
Târgu Jiu
duminică, 14 septembrie 2025 @ 14:13

Un chirurg pediatru, angajat la SJU Târgu Jiu

Data:

Distribuie știrea pe:

Un nou medic s-a alăturat echipei medicale a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu! Este vorba despre dr Doru Mocioi, medic specialist chirurgie pediatrică. În data de 26 august 2024, medicul specialist Doru Mocioi va începe activitatea la Cabinetul de Chirurgie Pediatrică din Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. 

Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, dr Mocioi a efectuat rezidențiatul la Spitalul Clinic de Urgență „Louis Țurcanu” din Timișoara. În ianuarie 2024 a devenit medic specialist chirurgie pediatrică, fiind apreciat de pacienții săi.Chirurgia pediatrică reprezintă un domeniu specializat al medicinei care se ocupă cu tratamentul chirurgical al diverselor afecțiuni și boli care apar la copii, de la naștere până la adolescență. Chirurgia pediatrică nu este limitată la o arie anatomică a corpului, cum ar fi toracele sau abdomenul, ci acoperă o serie întreagă de boli unice copiilor ce necesită tratament specific.

Patologia întâlnită în chirurgia pediatrică include: malformații congenitale, defecte ale peretelui abdominal, deformări ale peretelui toracic, tumori din copilărie cum ar fi neuroblastomul, tumora lui Wilms, rabdomiosarcom, ATRT, tumori hepatice, teratoame, afecțiuni genitale, afecțiuni abdominale, afecțiuni ale părților moi, alte patologii.

Când trebuie să apelați la un chirurg pediatric?

Este indicat sa cereti ajutorul unui specialist daca copilul dumneavoastra se confrunta cu afectiuni precum: apendicita acută; colecistită litiazică; reflux gastro-esofagian; malformaţii congenitale intestinale; testicul necoborat congenital intraabdominal sau varicocel etc.

Programările la Cabinetul de Chirurgie Pediatrică se pot face în baza unui bilet de trimitere emis de medicul de familie sau contracost la nr de telefon 0741151346, la REgistratura Ambulatoriului Integrat sau online.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Accident la Cârbești, mașină scoasă din decor

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu...

Târgu Jiu: Întâlnire a ministrului Justiției cu conducerea Tribunalului Gorj

Radu Marinescu, ministrul Justiției, a venit la Târgu Jiu...

Cursuri ale unor tineri subofițeri la Garnizoana Târgu Jiu

Tinerii subofițeri din Batalionul 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu” au...

ULTIMELE ARTICOLE

Remiză albă la Drăguțești!

Fotbaliștii de la Știința Drăguțești au jucat astăzi, pe teren propriu, primul meci din prima etapă din Campionatul...

Accident la Cârbești, mașină scoasă din decor

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu scurt timp, pe raza comunei Drăguțești, la Cârbești. Un...

Târgu Jiu: Întâlnire a ministrului Justiției cu conducerea Tribunalului Gorj

Radu Marinescu, ministrul Justiției, a venit la Târgu Jiu însoțit de secretarul general adjunct al Ministerului Justiției, gorjeanul...

Cursuri ale unor tineri subofițeri la Garnizoana Târgu Jiu

Tinerii subofițeri din Batalionul 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu” au început cursul de specializare „Lideri de structuri mici” din...

Septuagenar din Berlești, sat Scurt, decedat în urma unui incendiu de vegetație! A fost înconjurat de flăcări

Un incendiu de vegetație uscată a avut loc ieri după amiază,  în satul Scurt, comuna Berlești. Un bătrân...

Foto: Două mașini șifonate, în față la Carrefour Târgu Jiu

Accident, în această seară, în fața supermarketului Carrefour Târgu Jiu, două mașini s-au sifonat destul de serios. O...

Fărcășești: Școala Gimnazială și liceul, deschise cu festivități

Deschiderea noului an școlar s-a făcut, luni, fără niciun fel de probleme, la Fărcășești unde elevii și părinții...