15.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 18 aprilie 2026 @ 11:47

Echipa PSD, reunită la Tismana!

Data:

Distribuie știrea pe:

Candidații Partidului Social Democrat Gorj la alegerile parlamentare s-au reunit, la sfârșitul săptămânii trecute, la Tismana, în cadrul unei ședințe zonale de lucru.

La această întâlnire au participat șefii de organizații, primari și consilieri locali ai partidului din localitățile Tismana, Padeș, Ciuperceni și Pestișani. Scopul întâlnirii a fost acela de a discuta cu reprezentanții PSD din teritoriu modul în care se derulează campania electorală, dar si despre proiectele de țară propuse de PSD.

Este îmbucurător faptul că programele Partidului Social Democrat sunt agreate și susținute de primarii și consilierii locali din județul Gorj. Soluțiile la problemele comunităților din județ se regăsesc în programul de guvernare al Partidului Social Democrat. Astfel, PSD are certitudinea că reprezintă cu adevărat soluția de care România are nevoie urgentă pentru a se redresa din punct de vedere economic, dar și pentru a repune pe lista priorităților nevoile cetățenilor ei.

Comandat de Partidul Social Democrat –Organizația Județeană Gorj.
Executat de Asociația Pro Gorjeanul – portal: www.progorj.ro
CUI mandatar financiar coordonator: 11200020

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe...

ULTIMELE ARTICOLE

O firmă din Stoina se ocupă de dirigenția de șantier pentru noua grădiniță din comună

Firma Emdemnic SRL din comună Doina se ocupa de dirigenția de sa fier pentru proiectul de realizare a...

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul care a izbucnit astăzi la Termocentrală Rovinari a afectat...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe de casele lor. ACT și Claudiu Richard Târziu critică...

Primarul Romanescu a făcut două propuneri pentru titlul de “Cetățean de Onoare” al municipiului Târgu Jiu: Mario Scurtu și Mark Ilieș

Doi tineri care s-au remarcat prin rezultate educaționale deosebite, unul fiind admis la la prestigioasa Universitate Harvard iar...

Sărbătorile schimbă programul pentru ridicarea deșeurilor

Având în vedere apropierea Sărbătorilor Pascale, programul de colectare a deșeurilor se modifică temporar în mai multe unități...

Drăguțești: Au început lucrările în satul Dâmbova, pentru introducerea rețelei de gaze

Vești bune pentru locuitorii satului Dâmbova din comună Drăguțești. La finalul lunii martie au debutat lucrările pentru introducerea...

Profesorul Dan Șalapa, în prefața volumului ”Nemuritoare povești de pe cele 11 văi ale Gorjului”: Nemurirea este o formă de viață a artistului!

Cel de-al patrulea volum al artistului Doru Dădălau, "Nemuritoare povești de pe cele 11 văi ale Gorjului”, al...

Acțiunea Conservatoare România: Marșul pentru Viață și mesajul „Basarabia e România”, două acțiuni, un singur crez!

Acțiunea Conservatoare România, condusă de Claudiu Richard Târziu, transmite un mesaj puternic prin Marșul pentru Viață și comemorarea...