Weber: Proiectul PSD-2500 de lei salariul minim in 2025

Data:

Distribuie știrea pe:

„PSD și-a asumat guvernarea într-o perioadă complicată din punct de vedere economic, social și politic. Am arătat responsabilitate și am rămas, cu fiecare măsură adoptată, fideli principiilor care pun cetățeanul pe primul plan.Suntem pregătiți să propunem echipei guvernamentale un Prim-Ministru social democrat și angajamente economice ambițioase, în beneficiul fiecărui român”, anunță Mihai Weber, liderul PSD Gorj.

PSD promite scăderea prețului la alimente, drept prioritate imediată, scăderea inflației până la pragul de 8% în luna septembrie 2023, diminuarea aparatului birocratic, ca număr de funcții în Ministere și Agenții ale Statului.

Cu scopul de a reduce cheltuielile publice, pachetul de măsuri guvernamentale propus de PSD țintește: Salariul minim net de cel puțin 500 de euro net/lunar, de la 1 ianuarie 2025; Salariul de 1000 de euro net/lună pentru cel puțin 1,5 milioane de contracte individuale cu normă întreagă, de la 1 ianuarie 2025; Creșterea puterii de cumpărare astfel încât România să ajungă la 82% din media UE, față de 77%, cât este în prezent;Creștere economică susținută, PIB de 360 de miliarde de euro în 2024, cu 50% mai mare decât cel din 2021; Creșterea consistentă a investițiilor publice la un nivel fără precedent – peste 25 de miliarde de euro în 2024 ( 126 de miliarde de lei); este efectiv o dublare a investițiilor comparativ cu cele din 2021 ( 59 de miliarde de lei) care poate fi susținută și urmare a atragerii și utilizării mai bune a fondurilor europene;Acordarea de stimuli pentru populație și economie de 10% din PIB,Reducerea datoriei publice la 46% din PIB în 2024.

„Acestea reprezintă doar o parte dintre măsurile prevăzute în programul de guvernare propus de PSD”, a completat Weber.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Mașina furată la Țicleni, depistată la Scoarța! Pentru autoturismul avariat, făptașul după gratii

Reținut după ce a furat un autoturism din Țicleni,...

Primăria Motru va avea propriul parc fitovoltaic

Municipiul Motru va avea propriul parc fotovoltaic! Acesta va...

Produse deosebite, expuse astăzi, în prima zi a Târgului Național pentru Artizanat și Meșteșuguri din municipiu

Farfurii pictate, olărit, bijuterii, creme și loțiuni din ingrediente...

ULTIMELE ARTICOLE

Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, deschis astăzi oficial! Ce au spus autoritățile prezente la eveniment

Originalitate, la Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, deschis, oficial, astăzi în municipiu, pe esplanada stadionului “Constantina Diță”!...

Mașina furată la Țicleni, depistată la Scoarța! Pentru autoturismul avariat, făptașul după gratii

Reținut după ce a furat un autoturism din Țicleni, l-a avariat și abandonat la Scoarța! Polițiștii din cadrul Poliției...

Primăria Motru va avea propriul parc fitovoltaic

Municipiul Motru va avea propriul parc fotovoltaic! Acesta va reduce considerabil cheltuielile la energia electrică, cheltuieli determinate iluminatul...

Produse deosebite, expuse astăzi, în prima zi a Târgului Național pentru Artizanat și Meșteșuguri din municipiu

Farfurii pictate, olărit, bijuterii, creme și loțiuni din ingrediente naturale, obiecte de decor, jucării, obiecte vestimentare realizate de...

Primăria Târgu Jiu anunță restricții de circulație în municipiu pe 24 octombrie

Restricții de circulație în municipiul Târgu Jiu! La data de 24 octombrie 2026, în intervalul orar 12:45–14:15, circulația rutieră...

127 de meșteșugari și artizani participă la Târgul național pentru artizanat și meșteșuguri de la Târgu Jiu

Târgul național pentru artizanat și meșteșuguri se deschide mâine la Târgu Jiu: 127 de meșteșugari și artizani participă...

Spațiu adecvat pentru echipa comunitară integrată de la Godinești

O firmă din Tismana se va ocupa de amenajarea și dotarea spațiului de lucru al echipei comunitare integrate...

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...